S-au făcut multe investiții în Oradea, dar cred că de departe cea mai importantă este centura care ne va lega de mult dorita Autostradă Transilvania - A3. Guvernul a dat o hotărâre în acest sens, CNAIR are acum toate actele, așa că se poate ocupa de lansarea licitației, iar banii de la UE sunt asigurați. Oare ce ar trebui să mai intervină ca această centură să nu se facă?

De ce este ea importantă? Pentru că Cluj. Pentru că Timișoara. În cazul Clujului, în lipsa centurii trebuie să mergi până la Gilău ca să ajungi la autostradă, dar asta numai dacă supraviețuiești traversării Floreștiului. La Timișoara, autostrada se varsă într-un drum îngust pe lângă aeroport, așa că o ai, dar fără centură nu te poți bucura de ea pe deplin.

Până la urmă, contează prea puțin al cui e meritul pentru această investiție. Personal, nu m-ar deranja să-i umplem pe cei responsabili cu decorații până li se va destrăma reverul hainei.

Totuși, este evident că autoritățile din Zona Metropolitană Oradea s-au implicat puternic în proiect. Au făcut studiul de fezabilitate, ridicările topo, s-au ocupat și de exproprieri. Chiar și includerea investiției în Masterplanul de Transport al României e tot reuşita unor localnici.   

Probabil asta este rețeta câștigătoare: fă cât de multe poți tu, pentru ca apoi factorii decidenți de la centru să aibă cât mai puţin de lucru, că asta se pare că-i stresează cel mai tare...