Studenţii Departamentului de Istorie al Universităţii din Oradea desfăşoară stagiul de practică pe şantierul arheologic din Almaşu Mic, comuna Sârbi. De câteva zile, aceştia, împreună cu profesorii coordonatori, Sever Dumitraşcu, Florin Sfrengeu şi Laura Ardelean, cercetează o cetate de pământ despre care se ştiu puţine lucruri şi care nu se află, deocamdată, reperată în Repertoriul Arheologic Naţional.

Depistată de câţiva ani, în urma unor verificări de teren, cetatea medievală timpurie de la Almaşu Mic se află la o distanţă de circa 1,5 kilometri de localitate, iar cercetările de acum sunt primele săpături efectuate în sit

"Urmează să realizăm o secţiune de 22 de metri prin şanţ şi val, vom face ridicare topografică, astfel încât să putem introduce situl în Repertoriul Arheologic", a declarat, pentru BIHOREANUL, Florin Sfrengeu. S-a estimat că cetatea ar fi fost una de refugiu pentru locuitorii cetăţilor învecinate, nefiind locuită permanent. Datarea este din evul mediu timpuriu, secolele X-XI, cetatea cuprinzând mai multe locuinţe. Între materialele arheologice descoperite se numără mai multe fragmente de ceramică, ce urmează să fie analizate şi datate.

Primele informaţii despre cetate au apărut în urmă cu câţiva ani, când istoricul Nicolae Nistoroiu, împreună cu arheologul Marinel Roşu şi directorul Direcţiei pentru Cultură Bihor au efectuat deplasări de verificare în zonă. Cercetările arheologice începute acum vor fi continuate de către specialişti arheologi şi muzeografi, pentru a cunoaşte cu exactitate condiţiile formării şi existenţei cetăţii, dar şi pentru a vedea dacă a existat continuitate în locuire.

În perioada următoare vor fi comunicate primele rezultate ale cercetărilor.