Angajaţii firmei Abed Nego, câştigătoarea licitaţiei pentru construcţia sălii de lucru cu publicul în incinta curţii interioare a clădirii municipalităţii, au oprit joi săpăturile făcute la fundaţie pentru a dezgropa gura unei fântâni de cărămidă situate în vecinătatea peretelui clădirii dinspre strada Primăriei.

"Gura fântânii, care arăta ca un cerc de cărămidă, a fost descoperită întâmplător, după decopertarea stratului de pământ care acoperea curtea interioară", a declarat pentru BIHOREANUL Mircea Oaie, şeful serviciului administrativ al Primăriei.

Pentru a nu deteriora fântâna, până la stabilirea importanţei sale, muncitorii au oprit lucrul, iar degajarea pământului sub care a fost îngropată se desfăşoară sub supravegherea unui arheolog.

"La prima vedere, judecând după materialul din care a fost construită, se pare că este vorba de o fântână datând de la sfârşitul secolului XVIII, începutul secolului XIX, care a deservit fosta reşedinţă episcopală romano-catolică sau şcoala care a funcţionat aici după mutarea episcopiei la Palatul Baroc", a declarat Lakatos Balla Attila, arheolog în cadrul Muzeului Ţării Crişurilor.

Fântâna ar fi putut fi înfundată odată cu construcţia clădirii Primăriei, care a avut loc în anii 1902- 1903. "Deocamdată nu ne putem da seama de importanţa sitului. Am ajuns cu săpăturile până la o adâncime de 3 metri şi am descoperit doar umplutură din perioada modernă. De obicei la astfel de fântâni materialul interesant apare doar spre fund", a mai spus arheologul.

Lucrările la viitoarea sală de lucru cu publicul din curtea interioară a Primăriei au fost adjudecate prin licitaţie de firma orădeană Abed Nego pentru suma de 1,3 milioane lei fără TVA. Săpăturile efective au început săptămâna trecută, după predarea amplasamentului. Constructorul va trebui să amenajeze o sală de lucru cu publicul cu 44 de ghişee care să deservească întregul aparat administrativ al municipalităţii, iar la subsol va fi amplasat un bufet de incintă.