O femeie din judeţul Suceava a fost ajutată să nască într-o ambulanţă SMURD care fusese trimisă să ducă femeia la spital în urma unui apel la 112.

Întâmplarea a fost descrisă pe pagina de Faceook a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

„Chiar dacă nu reuşiţi să le vedeţi foarte bine chipul, ei sunt paramedicii suceveni care azi-noapte au asistat naşterea unei gravide. Era aproape de miezul nopţii (n.r. în noaptea de joi spre vineri) când au primit apelul: "Gravidă cu dureri în Dolhasca (n.r. localitate din judeţul Suceava)", au scris reprezentanţii IGSU pe Facebook.

Ajunşi la faţa locului în doar șase minute, paramedicii şi-au dat seama că femeia a intrat în travaliu, aşa că au urcat-o repede în autospecială că să meargă la spital. După doar 20 de metri însă au oprit autovehiculul pentru că mama năştea pe targă.

"Paramedicii Sandu, Florenţiu şi Iulian au spus că au văzut multe în timpul misiunilor, însă niciodată nu au avut atât de mari emoţii. Nici când s-a născut cel mic, al meu, nu am fost aşa de emoţionat. A fost ceva special! Acel moment când i-am auzit prima respiraţie şi primul ţipăt pe lumea asta, a fost ceva ce nu voi putea uita toată viaţa!, a povestit Sandu, comandantul de echipaj.

Reprezentanţii IGSU au mai scris că bebeluşul a primit numele de Vasilică şi că acasă îl aşteaptă încă doi fraţi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!