O femeie cu dizabilităţi psihice din Bihor, care s-a rătăcit, marţi după-amiaza, după ce a plecat de acasă, a fost găsită după 6 ore de căutări cu ajutorul câinelui poliţist Ozzy. Acesta i-a luat urma şi a condus echipele spre locul în care se afla. Femeia se afla culcată într-un lan de grâu, în stare de hipotermie, şi a fost transportată la spital.
Dispariţia femeii, o localnică din Cociuba Mare, în vârstă de 63 ani, a fost anunţată la 112 marţi seara, la ora 18.30, de rudele acesteia, îngrijorate că sexagenara, cunoscută cu probleme de orientare în spaţiu şi timp, a plecat de acasă în jurul orei 15 şi nu a mai revenit.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar șef Alina Fărcuţa, aproape 100 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari s-au mobilizat şi au început scotocirile în zonă, ajutaţi şi de un câine de urmă special dresat.
Ozzy, un ciobănesc german de 4 ani şi 4 luni, este cel care, în final, i-a condus pe poliţişti în locul în care se afla dispăruta.
"Echipele de căutare au scotocit o suprafaţă de aproape 100 de hectare de teren agricol, răsfiraţi la câţiva metri unul de altul. Unul dintre poliţişti a găsit câteva obiecte de îmbrăcăminte ale femeii şi un papuc. Aceste descoperiri au facilitat orientarea câinelui de urmă care i-a condus, în final, la dispărută. Era culcată într-un lan de grâu de la marginea localității Cociuba Mare, în stare de hipotermie, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Ozzy, câinele care a contribuit la găsirea femeii dispărute şi astfel, la salvarea vieţii acesteia, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Serviciului Criminalistic al Poliţiei bihorene din anul 2016 și a fost antrenat în cadrul Centrului Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu, pentru prelucarea urmelor de miros uman.