O femeie dată dispărută de la un centru de îngrijire din localitatea bihoreană Inceşti a fost găsită moartă. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au declanşat o anchetă în caz pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs tragedia.

Din primele informaţii, nu există suspiciuni că bihoreanca în vârstă de 72 de ani ar fi fost victima unei infracţiuni. 

Berki Mariana era căutată de poliţişti de mai bine de o săptămână. După cum a relatat şi BIHOREANUL, ea a fost dată dispărută de angajaţii centrului de îngrijire a persoanelor fără adăpost din localitatea bihoreană Incești în dimineaţa zilei de 27 iulie, după ce plecase din adăpost, înainte cu o zi, în jurul orei 9, și nu a mai revenit.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, ea a fost găsită pe un câmp, între localităţile Inceşti şi Forosig şi nu prezenta urme de violenţă pe corp

UPDATE: Ce spune Poliția Bihor

Potrivit unei informări transmise BIHOREANULUI de agentul șef Alin Laza, de la Biroul de Presă al Poliției Bihor, cadavrul femeii a fost găsit în cursul dimineții de luni, în jurul orei 7.10, pe un teren agricol dintre localitățile Incești și Forosig, județul Bihor.

„Polițiștii Secției nr. 2 de Poliție Rurală Beiuș, alături de cei ai Serviciului de Investigații Criminale și specialiști criminaliști s-au deplasat de îndată la fața locului, persoana decedată fiind identificată ca fiind o femeie de 72 de ani, din localitatea Tinca, județul Bihor, care plecase voluntar de la un centru de îngrijire a persoanelor fără adăpost din localitatea Incești, județul Bihor, la data de 26 iulie a.c.. În prezent, nu există suspiciuni că femeia ar fi fost victima vreunei infracțiuni”, se arată în comunicat.

Cazul este cercetat acum de Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care aşteaptă rezultatele necropsiei, medicii legişti urmând să stabilească ce anume a determinat decesul victimei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!