O mamă din Oradea, Marcela Petrescu, este singura femeie de pe lista persoanelor date în urmărire de poliţie care a fost condamnată pentru o infracţiune contra vieţii, scrie publicaţia Libertatea.ro. 

În luna iunie a anului 2020, ea a fost condamnată definitiv la 2 ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă, pentru că nu şi-a dus la medic fetiţa de 3 ani, care căzuse, în vara anului 2015, pe scările unuia dintre blocurile ANL de pe bulevardul Decebal din Oradea. Copila a murit după ce, câteva zile la rând, a fost lăsată să sufere până când, în sfârşit, bona a sunat la 112. 

Lăsată la vecini

Libertatea.ro a publicat recent detalii ale tragediei, subliniind faptul că, deşi a fost condamnată, mama fetiţei (44 de ani) n-a fost găsită pentru a-şi executa pedeapsa, căci a dispărut înainte de a afla verdictul. 

Femeia, Marcela Petrescu (născută în jud. Alba, dar stabilită în Oradea şi absolventă a unei facultăţi la Universitatea orădeană), lucra la un fast food McDonalds. Soţul ei era la muncă în Franţa, iar astfel cei doi copii ai lor, un băiat de 10 ani şi o fetiţă, Sarah, de 3 ani, se aflau în îngrijirea mamei. 

Deseori, cei doi rămâneau în grija unei vecine, Adriana Besenyei, casnică, şi ea mamă a două fetiţe. Aşa s-a întâmplat şi în ziua tragediei, pe 26 iunie 2015, când femeia se pregătea să iasă cu fetiţele la joacă. Acestea au ieşit singure pe casa scării, iar Sarah a căzut pe scările blocului şi plângea. 

Suferinţă ignorată

Libertatea.ro scrie că, în anchetă, mama ei - care a descoperit că fiica i se rănise când s-a întors de la muncă – a declarat că a crezut că rănile i-ar fi minore. "Sarah ţinea mâna dreaptă şi piciorul drept moi, în jos, şi m-am gândit atunci că are vreo problemă", a declarat Marcela Petrescu în anchetă, potrivit sursei citate. Femeia le-a mai spus anchetatorilor că fiica ei se plimba prin casă şi se juca, deci părea totuşi că este în regulă. Declaraţiile acesteia au fost contrazise prin cele făcute de vecina ei, care a spus că micuţa "era letargică şi se plângea de dureri". 

În seara incidentului, Marcela Petrescu şi-a lăsat fiica, deşi fusese rănită, tot în grija vecinei, iar a doua zi s-a dus la muncă. Nici după ce s-a întors acasă, ea nu s-a interesat de soarta micuţei. Abia duminică după amiaza, când starea fetei s-a înrăutăţit, bona a sunat la 112. "Avea leziuni la cap, torace, membre, era în stare gravă", declara, la acea vreme, Beres Zsolt, medic SMURD, pentru BIHOREANUL. Dusă la spital, Sarah a intrat în stop cardio-respirator, iar medicii nu au reușit să o mai salveze.

"Rezultatele autopsiei confirmă că moartea fetiţei ar fi putut cauzată de căderea de la înălţime, de la nivelul scărilor, care a provocat numeroase contuzii şi o hemoragie internă. Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea va continua cercetările, pentru ucidere din culpă, dat fiind că victima ar fi căzut vineri, dar până duminică nu a fost dusă la medic", declara BIHOREANULUI procurorul Maria Cotrău, purtător de cuvânt al Parchetului Bihor.

Muncă în folosul comunităţii

Cele două femei – mama fetei, Marcela Petrescu, şi bona, Adriana Besenyei, au fost trimise în judecată în septembrie 2017, fiind acuzate de ucidere din culpă. Instanţa a apreciat că atitudinea mamei, care nici măcar n-a mers să vadă cum se simte copilul şi nici nu s-a mai interesat de starea lui, "evidenţiază dezinteresul evident vizavi de starea victimei minore".

La proces, bona a recunoscut parţial acuzaţiile şi a spus că se simte vinovată de moartea fetiţei. Având în vedere că ea avea doi copii de crescut şi cazierul curat, dar şi pentru că prezenta "un nivel redus de percepţie a realităţii", instanţa a condamnat-o la 2 ani cu suspendare şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Mănăstirea Sfintei Cruci, informează Libertatea.ro. 

Urmărită de poliţişti

În cazul Marcelei Petrescu, instanţa a ţinut cont inclusiv de faptul că nu s-a prezentat la niciun termen al procesului. Inculpata a fost judecată în lipsă, cu apărare asigurată din oficiu. Unul dintre avocaţii femeii a spus că aceasta a plecat în Franţa, unde era soţul ei. 

La 20 noiembrie 2019, Marcela Petrescu a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu executare. N-a contestat decizia. Adriana Besenyei a făcut apel, care, însă, a fost respins. Astfel, în iunie 2020 decizia de condamnare a devenit definitivă pentru amândouă. 

Drept urmare, pe numele Marcelei Petrescu a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, dar femeia era deja dispărută. Ea este dată acum în urmărire generală. E singura femeie din România căutată pentru executarea unei pedepse pentru o infracţiune contra vieţii, adică uciderea din culpă a fetiţei sale, notează jurnaliştii de la Libertatea.