Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a anunţat, marţi, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţi Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, împreună cu procurorii din cadrul DIICOT Oradea, au finalizat cercetările cu privire la un grup infracţional de crimă organizată format din opt persoane profilate pe falsificarea banilor.

Cei opt, Ioan Aitai, 56 ani, Sebok Zsolt, 23 ani, Ioan Fekete, 41 ani, Rusalim Nechi, 33 ani, Renata Tyepak, 19 ani, Cosmin Băncescu, 33 ani, Florin Bali, 27 ani şi Torok Janos, 37 ani sunt acuzaţi că, în perioada august 2010 - martie 2011, au contrafăcut şi pus în circulaţie bancnote de 100 lei în diferite localităţi din judeţele Bihor, Sălaj şi Satu Mare. În total, gruparea a înşelat 25 de firme şi persoane, valoarea prejudiciului creat păgubiţilor ridicându-se la peste 23.000 lei.

"Până în luna februarie a acestui an, data sesizării din oficiu a poliţiştilor Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor din cadrul BCCO Oradea, au fost depistate 13 plasări de bancnote cu cupiura de 100 lei falsă. Astfel, în Oradea au fost depistate cinci astfel de bancnote, în Marghita alte trei, în Salonta au fost depistate două bancnote false, iar în Satu-Mare, Zalău şi Şimleu Silvaniei a fost depistată câte o bancnotă în fiecare localitate", a declarat purtătorul de cuvânt a Poliţiei Bihor.

În cursul anchetei, poliţiştii au stabilit că liderul grupării era Ioan Aitai şi au identificat pe membrii grupării care au contribuit sub o formă sau alta la realizarea rezoluţiei infracţionale. "În urma percheziţiilor domiciliare, poliţiştii au descoperit şi ridicat de la domiciliile suspecţilor aparatură electronică folosită la contrafacerea bancnotelor, 14 telefoane mobile, o armă de foc letală deţinută ilegal, precum şi alte bancnote pregătite pentru contrafacere", a arătat inspectorul principal Alina Dinu.

Potrivit sursei citate, în cursul lunii martie, cei opt bihoreni au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 ore iar pentru cinci dintre ei - Aitai Ioan, Sebok Zsolt, Rusalim Nechi, Torok Janos şi Florin Bali - au fost emise mandate de arestare preventivă, aceştia fiind trimişi în judecată în stare de arest.

Cei opt sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni, falsificarea de monede, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori, înşelăciune şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În cazul în care suspecţii vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă pedepse privative de libertate cuprinse între 3 şi 20 de ani.

"Pentru recuperarea prejudiciului, în valoare de peste 23.000 lei, poliţiştii au luat măsuri asiguratorii, prin aplicarea unor sechestre asupra unor imobile deţinute de suspecţi", a mai spus purtătorul de cuvânt a Poliţiei Bihor.