Orădenii se aliază împotriva Primăriei. Pe internet a fost lansată o petiţie împotriva proiectului de reamenajare a platoului aflat deasupra parcării de pe strada Independenţei, soluţie aleasă în urma unui concurs internaţional organizat de municipalitate.
„Proiectul câştigător este considerat de mulţi o insultă adusă arhitecturii deosebit de frumoase a oraşului; un proiect cu o pădure de ţepuşe de beton care nu îşi au rostul şi care acoperă vizibilitatea spre clădirile din spate, clădiri de o frumuseţe arhitecturală deosebită”, se arată în descrierea petiţiei lansate pe site-ul change.org. Iniţiatorul s-a semnat „un cetăţean orădean”, fără a-şi prezenta identitatea.
Petiţionarul cere şi ca proiectele care vizează amenajările din oraş să fie supuse votului orădenilor. „Ne-am săturat ca astfel de schimbări majore să se facă fără ca orădenii să fie măcar întrebaţi. Nimic pentru noi, fără noi! Considerăm că orădenii trebuiau să fie consultaţi şi să poată vota proiectul câştigător, un proiect mai în ton cu arhitectura şi istoria oraşului nostru”, se mai arată în petiţie.
Până miercuri la ora 13.30, petiţia a fost semnată de 542 de persoane şi distribuită de mulţi orădeni pe reţeaua de socializare Facebook.
Pe de altă parte, un alt orădean, pe numele său Victor Strîmbu, a iniţiat un sondaj online, prin care îi întreabă pe orădeni care din proiectele înscrise în concursul organizat de Primărie le-ar prefera. Până acum, au răspuns la întrebare 230 de orădeni, iar 16% dintre ei sunt de-acord cu soluţia câştigătoare.
Proiect controversat
Viceprimarul Mircea Mălan şi arhitectul şef al Oradiei, Radu Fortiş, au anunţat soluţia câştigătoare pentru amenajarea pieţei de pe strada Independenţei joia trecută, într-o conferinţă de presă.
Proiectul semnat de arhitectul bucureştean Dragoş Dragnea şi echipa sa presupune amplasarea a zeci de stâlpi înfipţi în sol, pe care să poată fi prinse instalaţii ori materiale, inclusiv de umbrire, astfel încât să dea spaţiului un aspect modular. Stâlpii ar urma să servească atât ca suport pentru corpurile de iluminat, dar şi ca sursă de electricitate, astfel încât orădenii să poată să-şi încarce laptopurile, dacă, de pildă, participă la un seminar în zonă.
Proiectul a stârnit un val de reacţii din partea orădenilor, sute de oameni comentând pe reţelele de socializare că este nepotrivit pentru Oradea.