Răspunzând solicitări suporterilor, clubul FC Bihor Oradea anunţă că organizează miercuri, 6 septembrie, între orele 14 și 19, o nouă campanie de vânzare a abonamentelor pentru sezonul competiţional 2023-2024.
Astfel, cei care vor să achiziţioneze abonamentele cu bani cash sau nu au posibilitatea online sunt aşteptaţi în intervalul menționat la casa de bilete a Stadionului „Iuliu Bodola”, la intrarea pe la Poarta 3.
De asemenea, cei care au comandat deja online abonamentele şi care nu le-au ridicat încă o pot face tot miercuri, în același interval, din același loc.
Reamintim că tarifele abonamentelor FC Bihor Oradea pentru sezonul competiţional 2023-2024 sunt următoarele:
- 100 lei pentru un abonament obişnuit
- 1000 lei pentru abonamentul „membru suporter”
Abonamentul obişnuit include şi meciurile din Cupa României, iar cei care achiziţionează abonamente „membru suporter” devin membri oficiali ai clubului.
Aceştia vor primi şi un tricou personalizat şi o eşarfă în culorile clubului.