Aproximativ 2.000 de pachete de ţigări netimbrate au fost descoperite, marţi după amiază, în Salonta, în autoturismul lui Augustin Bocioc, 54 de ani, un orădean oprit în trafic într-o acţiune organizată de ofiţerii Poliţiei Salonta în colaborare cu cei ai Serviciului Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă.

"Şoferul se îndrepta spre Oradea. Ţigările erau netimbrate şi fără documente justificative", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Ioana Indrieş.

Cele 2.000 de pachete, totalizând 40.000 de ţigări, au fost confiscate, iar Bocioc este cercetat în stare de libertate pentru deţinere de peste 10.000 de ţigarete în afara unui antrepozit fiscal autorizat, infracţiune prevăzută în Codul Fiscal şi pedepsită cu închisoare între 1 şi 4 ani.