Reprezentând una dintre cele mai longevive competiţii din sportul bihorean după anul 1989, turneul naţional de tenis de câmp dotat cu Cupa Benvenuti se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni, de sâmbătă până luni, la Baza Sportivă Sănătatea.

Organizatorii competiţiei ajunsă la ediţia a XVII-a sunt Clubul Sportiv Sănătatea Oradea şi firma Benvenuti, iar turneul va beneficia de un fond de premiere în valoare de 8.000 lei, asigurat de Benvenuti.

Potrivit organizatorilor, întrecerile vor avea loc la categoriile de vârstă de 10, 12, 14, 16 ani, masculin şi feminin, 18 ani masculin, la simplu, respectiv 12 ani feminin şi 18 ani masculin, la dublu.

De notat că această competiţia este cuprinsă în calendarul Federaţiei Române de Tenis, având categoria 1 la toate vârstele, mai puţin la 14 ani, unde are categoria 2.

Arbitrul turneului este Gheorghe Schipor din Timişoara, iar la start vor fi prezenţi 70 de concurenţi proveniţi de la cluburi din numeroase oraşe ale ţării. Dintre aceşti, cam un sfert sunt bihoreni, din Oradea, Salonta şi Ştei.

Competitorii vor folosi mingi Dunlop, iar sâmbătă dimineaţă se vor da startul întrecerilor. Acestea, în funcţiile de condiţie meteo, se pot derula până luni sau marţi.

La final, sportivii clasaţi pe podium vor fi recompensaţi cu diplome, medalii, cupe şi vouchere Benvenuti, în valoare de 300, 200, respectiv 100 lei, pentru locurile 1, 2 şi 3.