În organizarea Clubului Sportiv de Şah-Tenis Speranţa Oradea, Căminul Cultural din satul Hotar, comuna Ţeţchea, va găzdui în acest sfârşit de săptămână un nou turneu open de şah rapid dotat cu Cupa de Vară.

Competiţia va avea loc duminică, de la ora 12, şi va fi organizată de clubul condus de Traian Miclea în colaborare cu Primăria Ţeţchea. Organizatorii anunţă faptul că se va juca în sistem elveţian, pe durata a şapte runde, ritmul fiind de 20 de minute de jucător.

Fondul de premiere al concursului este de 2.000 lei, garantat pentru minim 25 de participanţi.

În ceea ce priveşte taxa de înscriere pentru participare, aceasta este de 30 lei, respectiv de 15 lei pentru juniori under 14 ani şi pensionari.

Înscrierile se pot face până duminică la ora 11, la numerele de telefon: 0259 344 704 (Ţeţchea) şi 0771 295 446 (Traian Miclea).