Irina Bara scrie istorie la Roland Garros pentru tenisul de câmp bihorean! Aflată pentru prima dată pe tabloul principal al unui turneu de Mare Şlem, sportiva din Ştei a mai reuşit o performanţă, joi, când a obţinut calificarea pentru cel de-al treilea tur al probei de simplu.

La Openul Franţei, Irina a avut-o ca adversară în turul II pe belgianca Alison van Uytvanck, de care a trecut după ce aceasta a abandonat la scorul de 6-1, 4-0 şi 30-0 pentru reprezentanta noastră.

Astfel, Bara a reuşit a cincea victorie consecutivă la Paris, trei fiind obţinute în calificări, fără a pierde vreun set în toate aceste meciuri.

În vârstă de 25 de ani şi clasată pe poziţia a 142-a WTA, bihoreanca a fost declarată învingătoare joi după doar 48 de minute, van Uytvanck (26 ani, 65 WTA), care a avut nevoie de intervenţia medicului după primul set, renunţând la luptă.

După cum arată şi scorul, meciul a fost practic fără istoric, elocvente fiind câteva cifre, 6-22 la erori neforţate, 46-19 la puncte, nici o minge de break pentru belgiancă.

Prin această calificare, Irina şi-a asigurat un cec de 126.000 de euro şi 170 puncte WTA.

Următoarea sa adversară va fi americanca Sofia Kenin (21 ani, 6 WTA), a patra favorită, după ce campioana de la Australian Open a învins-o pe Ana Bogdan cu 3-6, 6-3, 6-2. Bara este a treia jucătoare română care ajunge în turul al treilea, după Simona Halep (6-3, 6-4 cu Irina Begu, miercuri) şi Patricia Ţig (6-4, 6-3 cu Christina McHale).

În schimb, în cadrul probei de dublu, Irina Bara, făcând pereche cu Fanny Stollar din Ungaria, a cedat în turul II, în faţa perechii Monica Niculescu/Misaki Doi (România/Japonia), care s-au impus cu scorul de 6-4, 6-2, după o oră şi 13 minute de joc.