Handbaliştii de la CSM Oradea şi-au continuat fără greşeală parcursul din noul sezon competiţional al Diviziei A. Astfel, joi la Arena Antonio Alexe, elevii antrenorilor Sebastian Tudor şi George Tăutu  s-au impus clar, cu scorul de 36-22, în faţa bănăţenilor de la CSU Politehnica Timişoara.

Exceptând primele patru minute, când au condus cu 3-1, în rest, pe tot parcursul jocului, formaţia bihoreană s-a aflat în avantaj pe tabela de marcaj. Astfel, după 16 minute de joc, CSM-ul conducea cu 12-6, iar la finalul primei reprize cu opt goluri, scor 19-11.

În partea a doua, dominarea orădeană s-a accentuat, iar diferenţa pe tabelă a crescut, în minutul 37 "roş-albaştrii" conducând pentru prima oară cu zece goluri, scor 24-14.

În pofida faptului că antrenorii bihoreni au rulat întreg lotul, trimiţându-i în teren şi pe juniorii Bandi, Ivancov şi Zamfir, CSM a continuat să se distanţeze pe tabelă, iar pe final a condus cel mai mult cu 15 goluri, scor 36-21. Jocul s-a încheiat însă cu 36-22, iar elevii antrenorului Sebastian Tudor au bifat a cincea victorie din a cincea posibilă şi astfel ei au punctaj maxim, ocupând primul loc în serie.

De menţionat că juniorul Ştefan Bandi şi-a trecut în cont şi 3 goluri, reuşitele lui fiind îndelung aplaudate de publicul spectator.

"A fost o victorie mai facilă decât mă aşteptam. Totuşi mă aşteptam ca băieţii să joace bine astăzi. Mă bucur că aproape toţi jucătorii din lot au marcat, este un lucru îmbucurător. Mă bucur că nici de această dată nu avem jucători accidentaţi. Vine acum o perioadă de mini pauză, până pe 5 noiembrie, când vom juca la Sibiu, dar pentru a menţine echipa în formă, vom susţine o dublă amicală cu Potaissa Turda, la sfârşitul săptămânii viitoare", a declarat, la finalul jocului, antrenorul principal al formaţiei CSM Oradea, Sebastian Tudor.

Principalul marcator al echipei bihorene a fost de această dată Cosmin Liberţ, cu 8 goluri. L-a urmat Bogdan Munteanu, cu 6 reuşite. De la timişoreni, Cătălin Furak a fost cel mai eficace, cu cele 5 goluri marcate.

În urma acestui rezultat, CSM Oradea are 15 puncte, din cinci partide disputate. Formaţia bihoreană are punctaj maxim la jumătatea turului şi se situează pe prima poziţie a clasamentului. Echipa bănăţeană are 9 puncte.

Următorul meci de campionat pentru CSM este programat peste două săptămâni, la Sibiu. Până atunci, CSM Oradea va susţine două meciuri de verificare cu prim divizionara Potaisa Turda. Cele două jocuri amicale se vor desfăşura pe 26 şi 27 octombrie, la Oradea.


CSM Oradea - CSU Politehnica Timişoara 36-22 (19-11)

CSM Oradea: Vasile Niculai şi George Duma – portari; Ştefan Bandi 4 goluri, Bogdan Munteanu 6, Adrian Mihăilescu 4, Alexandru Pop 2, Devid Munea 4, Petru Stroe 3, Andrei Ivancov, Codrin Zamfir, Radu Răzvan Radu 1, Eduard Szilagyi 1, Bogdan Doboş 2. Cosmin Liberţ 8 şi Cristopher Iozu 2 goluri. Antrenori: Sebastian Tudor şi George Tăutu.

CSU Politehnica: Cristian Berbec şi Mădălin Maruşca – portari; Andrei Vuia 1, Cătălin Furak 5, Sorin Homneac 2, Marius Drăgănescu, Bogdan Vişan, Claudiu Şimicu 3, Victor Niţă 1, Ion Alin Răzvan Predoi 1, Alex Szilagyi, Alexandru Gurănescu 2, Sebastian Sonohat 3, Daniel Micle 1, Szempeteri Levente şi Arthur Wilhelm Wokan 3 goluri. Antrenor: Ilie Gârde.

Au arbitrat: Alexandru Apostol (Baia Mare) şi Florin Chinde (Baia Sprie)