Fotbaliștii de la CAO Oradea își continuă cursa către câștigarea campionatului Ligii a IV-a, în acest sezon.

Elevii antrenorului Florin Fărcaș au obținut o nouă victorie la scor, de această dată în cadrul rundei cu numărul 13, etapă care s-a desfășurat în perioada 16-17 noiembrie.

„Alb-verzii” au evoluat acasă, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, unde au primit replica echipei Foresta Tileagd, formație pe care au întrecut-o cu scorul de 7-0, după ce la pauză conduceau cu 3-0.

Atacanții Sergiu Ciocan și Marius Hosu au reușit câte o dublă, în timp ce celelalte goluri au fost marcate de Cristian Copil, Patrick Gânțe și Șerban Man.

După această victorie, CAO a ajuns la 39 de puncte, având 13 victorii din 13 posibile și un golaveraj demn de invidiat, 63-5.

Pe locul II se află Viitorul Borș, care a obținut o victorie clară pe teren propriu, cu scorul 5-2, cu CS Oșorhei. Fostul jucător al FC Bihor, Vali Petricău, a reușit trei goluri în acest joc, în minutele 41, 60 și 67.

Pe locul III se află CSO Ștei, formație care și-a valorificat avantajul terenului propriu, impunându-se cu scorul de 2-0 în disputa cu CSC Sânmartin II, prin golurile marcate în repriza a doua.


Rezultatele complete ale etapei a 13-a din Liga a IV-a la fotbal:

CAO Oradea – Foresta Tileagd 7-0

Universitatea Oradea – CS Săcueni 4-0

CSO Ştei – CSC Sânmartin II 2-0

Viitorul Borş – CS Oşorhei 5-2

Unirea Valea lui Mihai - Crişul Sântandrei 4-0

CS Mădăras – CS Diosig 6-1

Unirea Livada – Olimpia Salonta 1-0

Bihorul Beiuş – Crişul Aleşd 3-1


Clasament:

1.       CAO Oradea                 13      13      0        0        63      -        5        39

2.       Viitorul Borş                   13      10      1        2        46      -        16      31

3.       CSO Ştei                       13      9        1        3        30      -        15      28

4.       Unirea Livada               13      9        0        4        26      -        15      27

5.       Crişul Sântandrei          13      8        1        4        31      -        18      25

6.       CS Oşorhei                   13      7        1        5        34      -        28      22

7.       Valea lui Mihai              13      7        0        6        33      -        33      21

8.       FC Universitatea           13      6        2        5        29      -        19      20

9.       CSC II Sânmartin         13      5        1        7        21      -        29      16

10.     CS Diosig                     13      4        1        8        25      -        44      13

13.     CS Mădăras                  13      4        1        8        21      -        44      13

11.     Foresta Tileagd             13      3        3        7        25      -        40      12

12.     Olimpia Salonta            13      3        1        9        20      -        32      10

13.     Bihorul Beiuş                13      3        1        9        22      -        42      10

14.     Crişul Aleşd                  13      3        0        10      17      -        37      9

15.     CS Săcueni                   13      3        0        10      15      -        42      9