Baschetbalistele de la CSU CSM Oradea au continuat seria rezultatelor pozitive, după ce s-au impus în această săptămână şi în deplasare, pe terenul celor de la Rapid Bucureşti, într-o partidă ce a contat pentru Grupa B a Ligii Naţionale.

Desfăşurată în Sala Rapid din capitală, partida s-a încheiat cu scorul de 65-63 pentru bihorence.

De altfel, orădencele au început foarte bine meciul şi au câştigat primul sfert cu 17-10, iar până la pauza mare şi-au mărit diferenţa, ajungând să conducă, la jumătatea disputei, cu 34-26. Din păcate, situaţia s-a schimbat în sfertul al treilea, când formaţia feroviară a anulat întreg deficitul şi chiar a preluat conducerea pe tabela de marcaj, scor 49-48, la ultima pauză.

Totuşi, ultimul act a demarat cu un parţial de 13-5 în favoarea echipei orădene, care s-a desprins la şapte puncte. Au urmat însă patru posesii consecutive pierdute de CSU CSM, care au fost transformate în puncte de echipa gazdă. Astfel, Rapid a preluat din nou conducerea la capătul unui parţial de 9-0. În final, Tierney Pfirman a replicat cu un coş de trei puncte, prin care a adus Oradea la conducere definitiv, iar Ioana Gavra a stabilit rezultatul final de la linia de pedeapsă, 65-63 pentru bihorence.

Principala marcatoare a fost Ioana Gavra, care a înscris 18 puncte. Au urmat-o Tierney Pfirman, cu 17 puncte, şi Mirjana Beronja, autoare a 11 puncte.

De la Rapid, de departe, s-a remarcat Florina Stănici (fostă Diaconu), cu 34 puncte înscrise.

În urma acestui succes CSU CSM Oradea a ajuns la un bilanţ de 8 victorii şi 3 înfrângeri, iar cu 19 puncte, ocupă locul II în Grupa valorică B.

În următoarul joc, miercuri, 19 decembrie, cu începere de la ora 14:00, CSU CSM Oradea va primi, la Arena Antonio Alexe, replica echipei ACS KSE Târgu Secuiesc.