Din cele 90 de primării comunale existente în județul Bihor, 34 - cele afiliate Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România – au fost în grevă de avertisment miercuri, între orele 11.00 și 13.00, a declarat BIHOREANULUI liderul sindical pe județ, Ioan Sorin Husăsan.
„Din câte știu eu, au făcut grevă de avertisment toate 34 de primării de comune afiliate la sindicatul nostru. Angajații au lucrat în birouri, fără contact cu cetățenii, timp de două ore”, a spus Husăsan.
Primăriile comunale din Bihor afiliate Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România sunt cele din Abram, Avram Iancu, Balc, Batăr, Biharia, Borod, Bulz, Buntești, Căbești, Căpâlna, Câmpani, Chișlaz, Ciumeghiu, Copăcel, Derna, Girișu de Criș, Hidișelu de Sus, Ineu, Lăzăreni, Măgești, Pocola, Popești, Răbăgani, Săcădat, Sâniob, Sântandrei, Șoimi, Tămășeu, Tăuteu, Tulca, Țețchea, Uileacu de Beiuș și Viișoara.
Potrivit lui Ioan Sorin Husăsan, angajații din primăriile de comune, dar și cei din orașe, sunt nemulțumiți de măsurile de austeritate pe care Guvernul Bolojan vrea să le adopte pentru reformarea administrațiilor locale. „Revendicările noastre se referă în principal la reducerea personalului și la plafonarea salariilor”, a afirmat Husăsan.
„Jumătățile de posturi, cu jumătăți de om care servesc două primării, conduc la jumătăți de primării și servicii publice la jumătate. Primăriile sunt pline de săteni din diaspora care cer servicii, acte și documente, cât mai urgent cu putință, dar posturile și salariile ne sunt raportate la recensământ, fără ei”, a mai arătat sindicalistul.
Acesta afirmă că, în principiu, dacă revendicările Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România nu vor fi satisfăcute de Guvern, în sensul că acesta nu va renunța la măsurile propuse, funcționarii din primăriile de comune și din orașele mici ar putea intra în grevă generală miercurea viitoare, pe 30 iulie.