Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului judeţean de Poliţie Bihor, inspectorul principal Alina Dinu a declarat, luni, că victima a fost descoperită duminică dimineaţa de către localnici care au sunat imediat la 112. „La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare complexă, condusă de procuror criminalist, victima fiind identificată ca fiind o pensionară de 65 de ani, din Diosig", a spus Alina Dinu.

Femeia a fost găsită pe gheaţa din canal şi avea zgârieturi la nivelul ambilor genunchi, semn că a alunecat în canal şi a încercat apoi să iasă. Poliţiştii au descoperit lângă corpul femeii şi ochelarii de vedere pe care aceasta îi purta în mod uzual.

În urma examinării cadavrului, criminaliştii nu au găsit urme violenţă şi au stabilit că moartea femeii a survenit cel mai probabil în urma unei hipotermii. „Cauza exactă a decesului urmează a fi stabilită în urma efectuării necropsiei", a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.