Joia trecută, www.ebihoreanul.ro a publicat o știre rară, despre deznodământul - deocamdată de etapă - al unui caz tipic de trucare a concursului pentru o funcție publică, dar și despre felul în care, atunci când cineva „ia atitudine”, nedreptatea poate fi reparată.

Speța: în aprilie 2021, un oportunist din Beiuș, Claudiu Lupău, până atunci angajat la diverși producători de băuturi, a devenit managerul Spitalului Municipal Beiuș mulțumită unui dans politic dizgrațios executat în campania pentru alegerile locale din septembrie 2020. La început, acesta făcuse propagandă candidatului USR la Primărie, care însă nu i-a promis șefia spitalului, pe care o râvnea, apoi s-a dat pe lângă candidata PSD, iar în final s-a oploșit pe lângă PNL-istul Gabriel Popa, care a câștigat scrutinul și i-a dat-o.

Prin „concurs”, bineînțeles, cum altfel? În comisia de evaluare, din trei membri, doi au fost viceprimarul urbei, coleg de partid cu edilul, și o subalternă din Primărie, iar în cea de contestații, un funcționar bancar (pe a cărui soră Lupău, ajuns manager, avea s-o angajeze în spital) și o asistentă. Rezultatul? Contracandidata protejatului primarului, Monica Teaha, fostă directoare medicală, a fost notată cu 8,83, iar Lupău împins în fața ei, cu 8,93, cât să fie „mai bun”.

Asta este partea urâtă a poveștii. Partea surprinzătoare e că doctorița nu a îmbrăcat pielea Mioriței, ci a contestat corectitudinea concursului inclusiv în justiție. Partea și mai frumoasă e că joia trecută Tribunalul Bihor i-a dat dreptate. Judecătorii au decis că Lupău nici măcar nu trebuia lăsat să participe la concurs, pentru că nu îndeplinise o condiție elementară, și anume aceea de a fi absolvit un curs de management sanitar, la care doar se înscrisese cu o lună înainte. Primarul, însă, prin marionetele din comisii, au trecut peste acest „detaliu” și l-au făcut câștigător, iar la final edilul i-a semnat contractul de management, știind și el că încalcă legea. E ca și cum ar fi dat un autobuz cu călători pe mâna unui individ fără permis, doar pentru că respectivul și-a „băgat” dosarul la școala de șoferi.  

Judecătorii au luat act de încălcarea Legii Sănătății și au decis anularea deciziilor prin care Lupău a fost primit la concurs și prin care și l-a „adjudecat”, dispunând declararea drept câștigătoare a contracandidatei. În plus, Lupău, spitalul și Primăria Beiuș au fost obligați să-i achite doctoriței Teaha și cheltuielile cu procesul. 

Cu toate acestea, primarul a declarat că nu-i va anula protejatului său contractul de management decât după ce decizia Tribunalului va rămâne definitivă, chiar cu riscul ca doctorița să pretindă, până atunci, și să obțină și salariile pe care nu le-a încasat ca manager. În joc, a replicat edilul, n-ar fi banii Primăriei Beiuș, ci ai CAS Bihor, ca și cum beiușenii nu ar cotiza la CAS ori banii Sănătății nu ar fi tot bani publici, pe care spitalul din oraș i-ar putea cheltui mai cu folos. Concluzia e, cred eu, clară: opoziția locală chiar are motiv să-l ia la rost, dar și procurorii la cercetat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!