Licitaţia a fost făcută, contractul semnat, dar şi termenul limită depăşit. Constructorul, însă, nu va păţi nimic. Dură cu alţi parteneri, municipalitatea e foarte înţelegătoare când vine vorba de executantul Aquapark-ului Nymphaea.

Firma Kesz, care a finalizat pentru un client privat clădirea de birouri din faţa Lotus Center în termen record, a lăsat-o mai moale la lucrarea pentru oraş. Asta, cu acordul municipalităţii. "Adevărul e că termenul de 10 luni pentru realizarea investiţiei a fost extrem de strâns", spune viceprimarul Mircea Mălan.

La superlativ

Gândit să ofere orădenilor răsfăţul unui parc acvatic la standarde occidentale şi să crească numărul turiştilor cu 30%, Aquapark-ul Nymphaea este cea mai mare investiţie publică de acest fel din România. Întins pe 7 hectare, complexul va avea în centru un dom cu diametrul de 50 metri, personalizat cu umbrare albe ce evocă forma unui lotus. Complexul include 13 bazine, 4 tobogane (cel mai înalt de 12 metri şi cel mai lung de 48 metri), zone de saună, masaj, restaurant şi jacuzzi. Domul va fi deservit de 7 lifturi, din care unul panoramic, şi va avea inclusiv un coafor şi un cabinet de stomatologie.

În exterior vor funcţiona 6 bazine, din care unul olimpic pentru înot, unul pentru sărituri în apă, un bazin cu valuri şi unul pentru copii. Amatorii de senzaţii tari vor avea la dispoziţie 6 tobogane exterioare (cel mai mare înalt de 18 metri şi lung de 183 metri). Ştrandul are şi două zone comerciale înierbate şi acoperite cu umbrare, 519 arbori şi peste 400 locuri de parcare pentru o clientelă de 1.000 persoane.

Cu bâlbe

Mircea Mălan, viceprimarul OradieiKesz Epito Szerelo din Cluj a câştigat licitaţia pentru construirea acquapark-ului în ianuarie 2015, pentru 88,3 milioane lei (20 milioane euro), din care 63% reprezintă efortul oraşului, restul fiind finanţare europeană. Firma, care a realizat între altele fabrica Mercedes din Kecskemet şi clădirea de birouri Tradecenter din Oradea, şi-a asumat un termen de execuţie de 10 luni. Lucrările, însă, au pornit cu stângul.

Întâi au fost decalate pentru că municipalitatea a descoperit că trebuie să modifice bazinele olimpice conform standardelor internaţionale, pentru a adăposti competiţii oficiale. Apoi, BIHOREANUL a dezvăluit că firma înlocuieşte materialele convenite cu altele mai ieftine, însă Primăria a pus batista pe ţambal. "Constructorul susţine că materialele corespund din punct de vedere al calităţii, iar pentru a dovedi acest lucru şi-a asumat prelungirea termenului de garanţie de la 10 la 12 ani", spune viceprimarul Mircea Mălan (foto), arătând că, în cazul unor defecţiuni, municipalitatea va încasa garanţia de bună execuţie, de 7 milioane lei, pentru înlăturarea lor.

Rămâne, însă, de văzut dacă îi va acoperi pagubele, pentru că s-a mai păcălit cu Kesz! În septembrie 2015, la 8 luni de la începerea lucrărilor, constructorul abia ajunsese la 50% din volum, iar Mălan a luat de bună promisiunea că firma se va încadra în termen prin dublarea personalului de la 200 la 450 de muncitori. Or, iată că termenul de execuţie s-a prelungit cu încă 3 luni şi jumătate.

Pe terminate

Săptămâna trecută, gradul de finalizare a lucrărilor era la 98%, potrivit Primăriei. "În interior mai sunt de finalizat amenajările turnului de acces la tobogane, de montat pereţii de sticlă ai lifturilor, se lucrează la finisaje şi se fac probe la pompele de sub bazine", spune managerul de proiect, Annamaria Sava (foto).

Annamaria Sabo, manager de proiect aquaparkGrosul lucrărilor a rămas în exterior, unde urmează să se facă echiparea bazinului de înot, hidroizolarea unor fisuri la bazinul de sărituri, finalizarea celor două spaţii comerciale şi plantarea arborilor. "Constructorul nu avea cum face înierbarea iarna", spune Sava, înţelegătoare, deşi era evident că se ştia dinainte acest lucru...

Din vina Primăriei

Acum, constructorul nu-şi asumă nicio vină. "Condiţiile meteo au întârziat lucrările", spune Sarosi Bella, purtătorul de cuvânt al Kesz. Conform jurnalului de şantier, firma a pierdut 7 zile de muncă din cauza restricţiilor de lucru impuse de ITM în zilele caniculare din vară. Decalajul a fost mărit de ploile de astă-toamnă, care au împiedicat lucrările de hidroizolaţii, şi de frigul din iarnă, care a împiedicat plantările.

Kesz dă vina şi pe Primărie pentru prelungirea lucrărilor. "Beneficiarul nu a predat amplasamentul fără restricţii de acces şi a modificat proiectul în timpul lucrărilor", zice Sarosi. Concret, Primăria a atribuit abia în septembrie firmei Energomontaj relocarea magistralei 4 de apă ce traversa suprateran aquapark-ul. Întârzierea a blocat construirea parcării, care oricum va fi extinsă în primăvară prin relocarea axului drumului din strada Codrilor. Lucrarea va fi completată de amenajarea a două sensuri giratorii în dreptul străzilor Piatra Craiului şi Făcliei, pentru a uşura accesul spre aquapark.

În ce priveşte modificarea proiectelor, municipalitatea şi-a amintit în ultima clipă că la bazinul olimpic sunt necesare ancore prinse în structura de rezistenţă, de care să poată lega ulterior platforma de start. Şi toate astea au însemnat timp...

Fără dată de inaugurare

De altfel, reprezentanţii municipalităţii nu ştiu nici acum când vor inaugura aquapark-ul. "Lucrările se vor finaliza în 31 martie, dar inaugurarea efectivă va avea loc pe 1 mai", a declarat Mălan săptămâna trecută. Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public, care va gestiona aquapark-ul, nu e însă la fel de convins, deoarece angajaţii vor avea nevoie de timp să se obişnuiască cu instalaţiile: "Nu avansez nicio dată pentru deschidere. Nu se va deschide până nu vor fi condiţii de calitate şi siguranţă".

Nici măcar primarul Ilie Bolojan nu trece peste cuvântul lui Andrica. "Poate nu se va deschide de 1 mai, poate o săptămână sau două mai târziu, dar important este că se va deschide", spune Bolojan. La fel, nimeni nu poate avansa o sumă privitoare la preţul unui bilet de intrare. Edilii spun doar că vor fi preţuri accesibile, dar nu sociale. Altfel spus, mai mici decât în alte părţi, dar nu chiar pentru toţi. Chiar dacă toţi orădenii au contribuit, prin impozite, la construirea lui...


ZONĂ WELLNESS
Aquapark între hoteluri

Conceput să crească numărul turiştilor, Aquapark-ul Nymphaea va fi flancat de două hoteluri de lux. Hotelul Doubletree by Hilton în aval şi cel construit de Lotus în amonte au deja aprobarea Consiliului Local să se lege la aquapark prin căi de acces pietonale directe. Firma Lotus Center, care a cumpărat de la Primărie cu 1 milion euro hectarul de teren pe care Fundaţia Mecena a liderilor UDMR Bihor îşi făcuse o sală de conferinţe şi începuse ridicarea unui hotel, a ras deja toate construcţiile. "Deocamdată investitorul a solicitat doar autorizaţie de demolare. Aici va fi ridicat un hotel, dar detaliile exacte ale investiţiei vor fi cunoscute abia când firma va cere autorizaţie de construire", spune purtătorul de cuvânt al Primăriei, Csilla Petri.