Şcoala de dans orădeană Unique Dance Studio, condusă de Noemi Simon, va reprezenta România la Campionatul Mondial „International Dance Organization 2023", care va avea loc în Slovenia, la Lasko, în perioada 13-15 noiembrie.

Cele două echipe participante, Unique Faith - la categoria juniori și Unique - la categoria adulți, au impresionat la ediția din aprilie a Campionatului Național şi astfel au câștigat dreptul de a reprezenta România la competiția internațională.

După cum transmite conducerea şcolii orădene de dans, într-un comunicat, concurenții „așteaptă cu nerăbdare sosirea evenimentului pentru a-și prezenta coregrafiile la care au muncit cu atâta pasiune și dăruire”.

Noemi Simon este singurul coregraf din România care a reprezentat cu continuitate România la fiecare concurs și campionat organizat peste hotare, sub egida Federației „International Dance Organization”, în cadrul căreia deține funcția de vicepreședinte.

De asemenea, în anul 2001, Noemi a pus bazele Școlii de dans „Unique Dance Studio”, în cadrul căreia și-au început activitatea mai multe trupe, din diverse localități.

Unique Dance Studio este una dintre cele mai cunoscute și vechi trupe de street-dance/dans modern din România, ai cărei membri dansatori sunt dedicați în totalitate împlinirii visului pentru care muncesc, predând copiilor și tinerilor cursuri de dans modern/hip-hop, cu scopul de a-i convinge să aleagă o viață frumoasă și sănătoasă prin mișcare.

De-a lungul timpului, dansatorii de la Unique Dance Studio au câștigat numeroase premii naționale și internaționale, colaborează cu artiști români și străini cunoscuți și participă la evenimente mondene și videoclipuri.

„Astăzi, reușim să îi impresionăm pe cei care se alătură nouă, le transmitem o părticică de energie - pasiunea pentru dans și dragostea pentru viață. Alături de noi, prin multă muncă și seriozitate, fiecare poate fi parte din ceva deosebit. Așadar, invităm toți copiii, tinerii să se alăture Școlii de dans Unique Dance Studio, pentu a da un plus de culoare vieții pe care o au. Nu în ultimul rând, mulțumim părinților, singurul sprijin financiar și moral al copiilor pentru susținerea continuă în această activitate și pentru eforturile depuse”, a precizat Noemi Simon, preşedinta Unique Dance Studio Oradea, în comunicatul transmis înaintea plecării spre Slovenia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!