Consiliul Local Oradea a aprobat săptămâna trecută contractul pentru întreţinerea noului CET încheiat de societatea de Termoficare cu compania General Electric International. Sumele, votate discret, fără dezbateri şi fără explicaţii date publicului larg, sunt fabuloase!

În condiţiile în care toată centrala a costat 55 milioane euro, orădenii vor plăti în următorii 20 de ani încă 32,3 milioane euro pentru întreţinerea ei. De 12 ori mai mult decât contribuţia oraşului, de 2,7 milioane euro, la întreaga investiţie!

Recepţionat fără obiecţiuni

Construit cu o finanţare UE de 77,7 milioane euro, din care 55 milioane euro a costat centrala propriu-zisă, noul CET pe gaz din curtea Electrocentrale a fost ridicat de asocierea firmelor Elsaco Engineering şi STC Italia. Vechiul CET, pe cărbune, încălca toate standardele de mediu şi risca să fie închis oricând, lăsând oraşul fără încălzire şi apă caldă.

După o licitaţie prelungită de contestaţii, asociaţii au început lucrările în ianuarie 2015, constructorii ferindu-se să-şi asume scurtarea timpului de execuţie la 18 luni, cum ar fi vrut Primăria, aşa încât municipalitatea să se încadreze în termenul limită de 31 decembrie 2015 stabilit pentru închiderea proiectelor europene. Dată fiind complexitatea lucrării, predarea centralei a fost amânată repetat până în iunie 2016.

Ionuţ Sărac"Săptămâna trecută s-a încheiat recepţia clădirilor şi instalaţiilor", spune Ionuţ Sărac (foto), consilier în cadrul Primăriei. În ciuda valorii enorme, actele s-au semnat fără prea multe obiecţiuni. "Operatorii centralei au cerut unele modificări de soft care să le uşureze munca, şi cam atât", arată reprezentantul municipalităţii.

În administrarea Termoficare

Odată făcută recepţia, joia trecută Consiliul Local a transferat CET-ul în administrarea distribuitorului de energie termică, Termoficare. Producătorul Electrocentrale este în insolvenţă din 2013, iar varianta de a da centrala în administrarea unei firme private a fost respinsă, de teamă că aceasta va scumpi gigacaloria ca să-şi sporească profiturile.

De altfel, atribuirea către Termoficare n-a fost o surpriză. Încă de la începutul anului societatea a fost împuternicită să se licenţieze ca producător de energie termică şi să organizeze o licitaţie pentru desemnarea unei firme agreate de producătorul General Electric pentru a asigura mentenanţa centralei. Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, preţul întreţinerii a constituit un criteriu de departajare la licitaţia desfăşurată în 2014 pentru desemnarea constructorului centralei, dar nu s-a materializat printr-un contract, edilii susţinând că tariful era orientativ şi că aceste serviciu urma să fie licitat ulterior.

Procedura efectivă a fost publicată pe SEAP în februarie 2016, aşa încât să existe la finalul lucrărilor un câştigător, căci punerea în funcţiune a centralei fără un contract de mentenanţă ar fi atras pierderea garanţiei.

Creştere din pix!

Dacă în 2014 Elsaco Engineering şi STC au ofertat cu titlu informativ un cost al mentenanţei, oricum fabulos, de 24,6 milioane euro, garantat prin ofertă fermă de General Electric, doi ani mai târziu Termoficare a scos la licitaţie acelaşi serviciu la un preţ de 37,47 milioane euro!

Stănel Necula, administratorul special al ElectrocentraleStănel Necula, directorul Termoficare, susţine, totuşi, că majorarea de 12,8 milioane euro e doar actualizarea vechiului preţ. "Nicăieri în lume nu există un preţ fix la contracte pe perioadă îndelungată. Se ţine cont de cursul de schimb valutar, de inflaţie şi de alte variabile, inclusiv de preţul muncii", explică Necula.

În cazul de faţă, Termoficare a luat în calcul evoluţia parităţii euro-dolar şi a aplicat un procent de ajustare anual de 2% cerut de General Electric în oferta din 2014. "Dacă în 2014 paritatea euro-dolar era de 1,365, astăzi este de 1,108, ceea ce înseamnă că la aceeaşi sumă în dolari se plătesc mai mulţi euro", zice directorul.

Altfel spus, dacă în urmă cu doi ani oferta de 33,6 milioane dolari a General Electric - care ţine de preţul în dolari - echivala cu 24,6 milioane euro, acum valorează 30,3 milioane euro, numai din diferenţa de curs. Dacă mai punem şi "indexarea" de 2% aplicată de-a lungul a 20 de ani de contract, suma finală sare la 37,47 milioane euro!

Cheltuieli colaterale

De altfel, General Electric International Inc. Wilmington, sucursala România, a licitat de una singură, aşa că şi-a permis să ceară pe întreţinerea agregatului vreme de 20 de ani sau pe 120.000 ore de funcţionare 169 milioane lei, adică 37,43 milioane euro, cu doar 41.800 euro sub preţul bugetat. În final, după negocieri cu Primăria, permise de faptul că era unic ofertant, firma a acceptat reducerea preţului la 146,1 milioane lei, echivalentul a 32,3 milioane euro.

Suma reprezintă 60% din valoarea totală a centralei şi va fi achitată de orădeni atât direct, în preţul gigacaloriei, cât şi indirect, prin impozitele plătite municipalităţii. Conform calculelor proprii, operatorul va plăti circa 1 milion de dolari pe an, sumă la care se adaugă reparaţii capitale de 12,3 milioane dolari asumate săptămâna trecută prin Hotărârea Consiliului Local.

La aceste sume se adaugă cheltuieli încă necunoscute generate de obligaţia de a asigura centrala împotriva tuturor riscurilor, inclusiv a unei posibile avarii. "E ca la Casco-ul de la maşină. În cazul unei avarii, aceste echipamente pot provoca daune ce trebuie acoperite", zice Necula.

În plus, Termoficare şi-a asumat investiţii de circa 4,5 milioane lei pentru reabilitarea cazanului C1 şi turbinei T1 din vechiul CET, care vor funcţiona în paralel cu noua centrală, va investi în instalaţiile de degazare pentru ca oxigenul din apă să nu afecteze instalaţiile şi va trebui să continue reabilitarea reţelelor pentru a reduce pierderile. Alţi bani, altă distracţie...

"Nu cred că vor fi probleme"

Teoretic, începând cu semnarea contractului, noul CET pe gaz ar trebui să funcţioneze fără probleme. General Electric şi-a asumat o disponibilitate a centralei de 96%, ceea ce înseamnă că pentru inspecţii, reparaţii şi avarii noul agregat va fi oprit cel mult 14,6 zile pe an. "Centrala este monitorizată online 24 de ore din 24. Timpul de intervenţie este de 2 ore online şi 36 de ore dacă operatorul trebuie să vină de la Bucureşti sau de la Milano", spune Necula.

Practic, turbina pe gaz, care este motorul agregatului, beneficiază de mentenanţă "full", contractul acoperind toate reparaţiile, iar celelalte echipamente (cazanul recuperator, cutia de viteze şi generatorul de curent) sunt inspectate periodic. Agregatul beneficiază de inspecţii boroscopice (echivalentul endoscopiei în medicină) de câte ori este nevoie, de controale periodice la fiecare 4.000 ore, de două înlocuiri ale camerei de ardere şi de reparaţii capitale constând în înlocuirea motorului şi a turbinei, cu tot cu camera de ardere, la 60.000 ore.

"Nu cred că vor fi probleme. Penalităţile asumate de General Electric pentru depăşirea timpului de intervenţie sunt usturătoare", asigură directorul. Şi ar fi bine să fie aşa. Nu de alta, dar Oradea şi-a asumat un preţ usturător pentru funcţionarea centralei. Şi încă pe 20 de ani...


PLANURI MARI
"Avem din ce plăti"

În ciuda costurilor exorbitante pentru mentenanţa CET-ului, Stănel Necula spune că acestea sunt sustenabile. "Conform calculelor mele, Termoficare va primi anual 66 milioane lei ca bonus de cogenerare de înaltă eficienţă. Şi dacă am fi obligaţi să returnăm 20% din sumă, tot rămânem cu 44 milioane lei, echivalentul a 1,2 milioane dolari, deci avem din ce plăti. În plus, societatea mai are venituri din energia electrică vărsată în sistemul naţional şi din gigacaloria livrată oraşului", spune Necula.

De altfel, Termoficare a început să-şi crească veniturile încă înainte să pornească noua centrală. Începând cu 1 iulie, societatea a scumpit gigacaloria cu 21% - de la 243,46 lei la 294,76 lei - din cauza scumpirii gazului. Deocamdată, însă, orădenii vor plăti tot 240 lei pe gigacalorie, pentru că diferenţa de 54,76 lei va fi acoperită prin subvenţie de la bugetul local. Rămâne de văzut pentru cât timp...