O şoferiţă în vârstă de 30 ani din Oradea a rămas fără permis şi s-a ales cu dosar penal, după ce, băută fiind la volanul unui Fiat, a acroşat două autoturisme parcate pe strada Costache Negruzzi din municipiu.

Incidentul rutier s-a produs marţi seara în jurul orei 20, iar în urma testării cu aparatul etilotest, poliţiştii rutieri au constatat că aceasta avea o concentrație alcoolică de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Adică, în sânge ar fi aproape dublu!

"Celei în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, într-un comunicat de presă. 

Cert este că femeia a rămas fără permis şi s-a ales cu dosar penal în urma incidentului.

Tot cu dosar penal s-a ales, marţi, un orădean în vârstă de 53 de ani care a fost depistat băut la volan de polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier pe drumul judeţean 767/B, în localitatea Şerghiş. 

"Acesta a fost depistat în trafic având o concentrație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat", se precizează în acelaşi comunicat. Și lui i s-au recoltat probe biologice.