Mărturisesc că nu știam că Oradea a dat omenirii un campion olimpic. E vorba de Kabos Endre, care la Olimpiada din 1936 de la Berlin a câștigat o medalie de aur la scrimă.

Vestea a fost dată de deputatul UDMR Szabó Ödön, care propune să i se facă o statuie în Parcul 1 Decembrie și să se planteze un vlăstar al stejarului pe care l-a primit cu acea fericită ocazie și care, din motive de România Mare, a fost plantat în Berettyóújfalu.

Mărturisesc că nu sunt un fan al domnului Szabó, care, după mine, este departe de spiritul conciliant al majorității orădenilor, dar descoperirea că orașul nostru are un campion olimpic nu poate decât să ne umple de mândrie.

Sigur că imediat a început că fiarbă clorofila în românii verzi, care susțin că omul nu trebuie omagiat pentru că a ales la Marea Unire să trăiască în Ungaria.

Nu înțeleg ce are una cu alta. În primul rând că decizia a fost probabil a părinților, pentru că el în 1918 avea abia 12 ani. Dar putea să trăiască și în Patagonia, orașul lui de baștină tot Oradea rămâne.

Și de ce să-l acuzi că a ales Ungaria, când el, deși evreu, era crescut în cultura maghiară și limba lui nativă era maghiara? Păi, atunci hai să ne revoltăm și pe cei 4 milioane de români care au plecat de sub stăpânirea românească încotro au văzut cu ochii, cu toate că ei au limba și obiceiurile cetățenilor din mijlocul cărora au preferat să emigreze!

În condițiile infernale ale antisemitismului și rasismului de la Berlin, victoria lui Kabos e cu atât mai meritorie. Oare chiar așa multe valori avem în sport încât să ignorăm un campion olimpic, poate numai pentru că propunerea vine din partea UDMR-ului? Dacă e să facem o listă cu marii noștri sportivi, nu am avea de folosit nici prea multă piatră și nici nu ne-am trezi cu o pădure de stejari în mijlocul urbei.

Primăria ar trebui să ia în discuție propunerea și, eventual, să facă și o dezbatere pe această temă, măcar să mai ia pulsul orădenilor de rit nou.