Un număr de 30.000 de ţigări (1500 de pachete) au fost descoperite de poliţiştii din Salonta în maşina unei tinere oprite sâmbătă seară pentru un control de rutină.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, maşina condusă de tânăra de 32 de ani a fost oprită de poliţiştii de ordine publică în jurul orei 21.00, pe strada Oradiei, la intrarea în municipiul Salonta.

"Ţigaretele nemarcate legal au fost ridicate în vederea cercetărilor", se scrie în comunicat.

Femeia s-a ales cu dosar penal pentru deţinerea unor produselor accizabile supuse marcării, marcate necorespunzător, peste limita a 10.000 ţigarete, ancheta fiind continuată de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor.