Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan, şi primarul Oradiei, Florin Birta, s-au dus la vot duminică dimineață, transmițând ulterior mesaje privind importanța scrutinului pentru viitorul și siguranța țării.

Edilul Oradiei a spus că „o ţară nu se conduce prin huliganism” și totodată a apreciat mandatul de interimar al lui Ilie Bolojan și „respectul faţă de cetăţean” arătat de acesta.

„Fără pace şi linişte nu se poate construi”

Preşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan, ales pe 4 mai, s-a prezentat la urne la ora 9, însoţit de soţia Stela şi fiica Andreea, în cadrul Secţiei de Votare 121, organizate în incinta Colegiului Naţional Mihai Eminescu.

„Am votat pentru un preşedinte care asigură păstrarea nivelului ridicat de siguranţă personală şi naţională pe care îl avem astăzi. Fără pace şi fără linişte nu se poate construi nimic", a declarat la ieşirea de urne, Mircea Mălan.

Preşedintele CJ Bihor a spus că a susţinut un candidat „care, odată ajuns preşedinte, va colabora cu noi, bihorenii, instituţional, astfel încât proiectele pe care le avem de pus în practică să se transforme în realitate şi să putem duce mai departe acest judeţ şi ţara noastră".

Mircea Mălan a îndemnat toţi bihorenii să meargă duminică la urne şi să voteze „cum cred mai bine”. „În aceste vremuri, fiecare bihorean are nu numai dreptul, ci şi obligaţia de a se prezenta la vot, pentru că în funcţie de votul nostru vom stabili pentru următoarea perioadă direcţia ţării noastre şi viitorul nostru”, a spus Mircea Mălan.

„Nu se conduce prin huliganism”

Primarul Oradiei, Florin Birta, a votat la câteva minute după ora 10, în cadrul Secţiei nr. 123, amenajate în una dintre sălile de clasă ale Liceului Teoretic Ady Endre. La fel ca la primul tur de scrutin, primarul Birta a fost însoţit de soţia Patricia.

În declaraţia făcută la ieşirea de la urne, Birta a făcut întâi trimitere la mandatul de preşedinte interimar al lui Ilie Bolojan, care se va încheia odată cu validarea scrutinului de duminică.

„Cred că în cele trei luni de zile în care domnul Ilie Bolojan a condus interimar România a dat nişte direcţii şi nişte principii prin care se conduce o ţară. Bunul simţ, respectul faţă de cetăţean, transparenţa şi dedicarea totală şi profesionalismul au fost câteva principii care au guvernat acest mandat interimar şi care cred că trebuie luate în considerare de cel care va conduce România în următorii 5 ani de zile”, a spus Florin Birta. 

Edilul a spus că „o ţară nu se conduce prin huliganism şi nici prin minciună, minciună ridicată mai nou la nivel de marketing electoral”.

Liberalul a spus că a votat pentru continuarea parcursului pro-european al României şi siguranţa românilor. "Cel mai important atât pentru noi cât şi copiii noştri este siguranţa personală în contextul războiului care are loc în acest moment la graniţele României", a concluzionat Birta.

Duminică la ora 12, prezenţa la urne în Bihor era de 17,55%, ceea ce înseamnă că au votat 87.176 de alegători. Prezenţa în mediul urban al judeţului Bihor era mai mare decât în mediul rural. 47.441 alegători au mers la urne în oraşe şi municipii, în timp ce 39.735 de bihoreni sau prezentat la vot în sate şi comune.

În turul întâi, la aceeaşi oră, prezenţa la vot în Bihor era de doar 13,57%. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!