Vestea mutării Regionalei Vamale la Cluj a stârnit o emoţie generală. Lumea a sărit, speriată că rămânem un oraş de provincie prăfuită, iar politicienii, aflaţi deja în campanie electorală, s-au simţit nevoiţi să reacţioneze, chit că durerea lor pentru problemele concetăţenilor se situează de obicei în spate, undeva la turul pantalonilor.
Ne plângem că ia Clujul tot caimacul, dar oare noi n-avem nicio vină? Deşi preşedintele CJ Cluj Horia Uiorean şi fostul primar napocean Sorin Apostu sunt la locul potrivit, adică la pârnaie, Clujul are mereu o artilerie grea, transpartinică, capabilă să deschidă orice uşi la Bucureşti. Ioan Rus, Emil Boc, Vasile Dâncu, Daniel Buda şi alţii pot face şi desface orice în folosul urbei şi judeţului lor.
Imaginaţi-vă, în contrast, eficienţa trioului de legendă Kiss, Mang, Popa ca să vedeţi diferenţa de calibru. Şi, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, mai intervine şi firea păcătoasă a bihoreanului. Parafrazând cântecul lui Ciurar din Aştileu: "Oameni ca-n Bihor nu găseşti niciunde / De ei nu poţi scăpa, nici nu te poţi ascunde". Altfel spus, mentalitatea conducătorilor noştri e că dacă tot nu sunt în stare ei să facă nimic, măcar să nu-i lase nici pe alţii să performeze. S-au apucat să-l faulteze cu orice ocazie pe primarul Bolojan fără să vadă că acesta are în subordine destui angajaţi care îl ajută să se luxeze singur.
Cu un Mang umil la Bucureşti pentru că în partid a jucat cartea lui Geoană în 2009, cu un Kiss care merge mai des la DNA decât la serviciu şi cu un Popa al cărui singur scop este să se agaţe de funcţie, nici nu cred că merităm mai mult. Pe conducătorii de partid din Bihor nu-i văd aşezaţi împreună la o masă pentru a rezolva marile probleme ale judeţului decât dacă pe ea se află o damigeană de vin şi nişte cărţi de cruce.