Într-unul din cartierele oarecare ale Oradiei, doi călugări fac, cu modestie, dragoste şi tenacitate, o adevărată lucrare de recuperare şi de afirmare a omeniei din fiecare persoană cu care intră în legătură.
Veniţi unul din Sălajul lui Iuliu Maniu, iar celălalt din Neamţul lui Ion Creangă, preoţii Florian Gui şi Mihai Fechetă au reuşit să adune în biserica lor din strada Cazaban o mulţime de credincioşi de toate vârstele, dar mai ales s-o facă o biserică vie, deschisă lumii, prezentă în viaţa comunităţii, atentă la nevoile ei materiale şi sufleteşti.
Patronată de o congregaţie al cărei principiu este "Faceţi binele totdeauna, răul niciodată, nimănui!", parohia e o "organizaţie" cât se poate de implicată social. Se îngrijeşte de un liceu, urmându-şi călăuza spirituală, pe Sfântul Luigi Orione, care spunea că tinerii sunt "comoara cea mai de preţ a familiei şi a societăţii" şi că "după modul în care sunt educaţi ei vor fi soarele sau furtuna zilei de mâine". Vara, aici vin învăţătoare care îngrijesc copii pe care părinţii nu au cui să-i lase când ei se află la serviciu, iar şcolile şi grădiniţele sunt închise. Tot aici, şi tot benevol, lucrează asistenţi sociali îngrijind bătrâni suferinzi de boli şi singurătate. Cei doi preoţi coordonează, de asemenea, o organizaţie de cercetaşi, cu care merg în tabere, învăţându-i că frumuseţea lumii a fost lăsată de Dumnezeu, iar datoria omului e s-o păstreze şi pe vârf de munte, dar şi în spatele blocului.
O dată pe lună, merg la groapa de gunoi, unde trăiesc cele mai de la marginea omenirii fiinţe umane, ducându-le haine şi de-ale gurii, şi tot o dată pe lună nu se sfiesc să aducă nefericiţii în propriul lor cămin pentru o baie şi o masă caldă. Toate izvorăsc din convingerea că nimeni nu trebuie întrebat dacă are un nume, o religie sau un crez politic, ci doar dacă are vreo suferinţă, întrucât "caritatea noastră nu închide uşa nimănui".
O operă durabilă a părinţilor este, însă, şi pelerinajul anual pe care, împreună cu o mulţime de tineri, îl fac "per pedes apostolorum", încă din 2000, la Zidul Plângerii Româneşti: închisoarea de la Sighet. Un drum iniţiatic, valorând cât o şcoală întreagă. Parcurgând 165 de kilometri prin arşiţă şi ploaie, dormind în şuri şi sub cerul liber, mâncând din desagă sau la ţărani binevoitori, pentru ca la capătul pelerinajului să participe la o liturghie în amintirea marilor personalităţi ucise în Gulagul autohton, cei doi preoţi duc, cu copiii "lor", o cruciadă pentru adevăr, pentru credinţă, memorie şi patriotism, pentru valori ce par uitate, formând astfel conştiinţe şi întărind caractere.
"Trebuie pornit de jos, trebuie identificate şi promovate valori. Şmecheriile te înalţă pentru o zi, dar te coboară apoi definitiv", spunea o dată părintele Florian. Eu cred că prin ceea ce fac stimulaţi de cei doi preoţi, copiii "lor" sunt motiv de speranţă pentru ziua de mâine. Sunt convins că asemenea tineri nu vor da nimănui în cap, ci îi vor ajuta pe năpăstuiţi şi îi vor ridica de jos. Copiii aceştia pot fi soarele zilei de mâine...