În prima zi după ridicarea stării de alertă sanitară, când purtarea măştii de protecţie nu mai este obligatorie, ci doar recomandată, în spaţiile Spitalului Judeţean din Oradea pacienţii şi personalul continuă să o folosească, pentru a preveni infectarea cu SARS-CoV-2.

De altfel, chiar dacă bihorenii care s-au prezentat miercuri dimineaţă în policlinica spitalului poartă masca de bunăvoie, afirmând că o fac din precauţie, obligativitatea a fost instituită printr-o dispoziţie expresă a conducerii unităţii. "A dispărut starea de alertă, nu şi Covidul!", atenţionează managerul interimar, dr. Lucia Daina.

"Preventiv este cu masca"

Miercuri dimineaţă, zeci de persoane s-au prezentat la ambulatoriile Spitalului Judeţean, atât din strada Louis Pasteur (unde funcţionează policlinica unităţii dinainte de unificarea cu Spitalul Municipal), cât şi din strada Corneliu Coposu, şi toate purtau în continuare mască de protecţie, în ciuda faptului că de la ora 0.00 nu mai există această obligativitate pe teritoriul României, unde starea de alertă a fost înlăturată.

"Pentru protejare, că suntem cam mulţi pe-aici. E şi un loc medical, din cauza asta", a explicat un pacient reporterilor BIHOREANULUI.

O orădeancă, de asemenea, a spus că, în pofida faptului că s-a vaccinat anti-Covid inclusiv cu doza booster, a trecut prin boală în toamna anului trecut, în valul al IV-lea al pandemiei, şi nu i-a fost uşor, astfel că se protejează cât poate de bine pentru a nu se reinfecta, mai ales că la vremea respectivă i-au fost afectaţi de Covid mai mulţi membri ai familiei.

"Preventiv este cu masca, că eu am trecut prin boală şi ştiu cât am răbdat. Foarte mult, foarte mult (n.r. - am suferit). Am fost foarte rău, de la mine a primit şi băiatul meu, de la el nora, toţi am stat în carantină o lună şi mai bine, că tot pe rând am fost... Deci preventiv (n.r. – o port), şi în spaţiile închise, dar şi în spaţiile deschise", a spus pacienta, care venise pentru o consultaţie.

În tot spitalul, obligatorie

Pe de altă parte, managerul Spitalului Judeţean, dr. Lucia Daina, a declarat BIHOREANULUI că a dispus marţi seară ca purtarea măştii de protecţie să rămână obligatorie în toate spaţiile unităţii, atât pentru personalul medical şi nemedical, cât şi pentru pacienţi şi vizitatori.

"A dispărut starea de alertă, nu şi Covidul! Fără masca de protecţie nu are nimeni acces în spital. Oamenii trebuie să se obişnuiască cu asta cât timp încă există transmiterea virusului", a spus dr. Daina.

Medicul a amintit, de altfel, făcând apel la memoria oamenilor, că purtarea măştii de protecţie de tip obişnuit era obligatorie şi înaintea pandemiei în anumite secţii ale spitalelor, cum ar fi cele de Obstetrică-Ginecologie, Chirurgie şi Anestezie – Terapie Intensivă.

"Masca previne circulaţia bacteriilor şi a virusurilor de tot felul, nu a fost o invenţie după apariţia Covidului", a spus dr. Daina.

Managerul a afirmat că, de altfel, persoanele care şi-au vizitat şi în timpul pandemiei rudele internate în stare gravă la unele secţii (Chirurgie, ATI, Neurologie, Cardiologie şi altele) au înţeles că purtarea măştii protejează atât bolnavii, cât şi aparţinătorii care vin să-i vadă.

Vizitele aparținătorilor în spital

Cu privire la vizitele în spital, dr. Daina afirmă că acestea sunt permise în continuare pentru rudele pacienţilor în stare gravă, cu acordul medicului curant şi al medicului şef de secţie, "câte un aparţinător la un bolnav, timp de 15 minute", iar peste aproximativ o săptămână, când spitalul va fi reorganizat şi circuitele refăcute, vizitele vor fi permise inclusiv rudelor pacienţilor care nu sunt în stare gravă, cu programare şi înscrierea într-un registru de vizite.

Amintim că de la prima oră a zilei de miercuri, 9 martie, purtarea măştii de protecţie nu mai este obligatorie, ci doar "recomandată" de Ministerul Sănătăţii, mai ales în spaţiile aglomerate atât închise, cât şi deschise, în mijloacele de transport în comun şi în unităţile de învăţământ.

Video: Paul Lelea

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!