Aproape că nu este oraş sau sat în Bihor în jurul căruia să nu troneze mormane de gunoaie. După ce au "măturat" tot judeţul, comisarii de mediu au găsit atâtea gunoaie aruncate ilegal încât, dacă le-ar fi strâns laolaltă, ar fi umplut 71 de TIR-uri.
Probleme sunt şi în Oradea, deşi locuitorii oraşului au soluţii pentru a scăpa de orice tip de deşeuri. Din comoditate sau nepăsare, unii preferă însă să le arunce pe la colţ de stradă, în loc să le ducă la centrele de colectare separată amenajate de RER Vest. Centre care acum vor servi drept model primarilor din tot judeţul, obligaţi de Prefectură ca, până la sfârşitul lunii iunie, să amenajeze locuri unde bihorenii să poată preda gratuit gunoaiele pe care nu le aruncă în pubele.
Aproape 200 de sancţiuni
O plimbare pe dealurile Oradiei, la capătul zonelor rezidenţiale, este deprimantă. Mormane de gunoaie, îndeosebi molozuri, zac printre buruieni, aruncate de cei care le-au produs sau de muncitori care i-au taxat cu bani de nimic, pentru a-i scăpa de bătaia de cap.
La capătul străzii Colinelor, prin livezi ori pe terenurile de vânzare "răsar" numeroase mormane de gunoaie. La fel se întâmplă pe arterele vecine, precum Răspântiei, dar şi la marginea cartierelor Oncea şi Episcopia. "Se construieşte foarte mult în Oradea şi, inevitabil, apar depozitări ilegale", spune şeful Poliţiei Locale Oradea, Cristian Beltechi (foto).
În acest an, Poliţia Locală a dat 81 de avertismente şi o sută de amenzi, în valoare totală de 63.180 de lei, bihorenilor prinşi că aruncau ilegal moloz. Câţi au scăpat neprinşi, imposibil de spus.
Soluţii pentru toţi
Situaţia este cu atât mai revoltătoare cu cât orădenii pot arunca legal aceste deşeuri, la costuri mici sau chiar gratuit. Operatorul licenţiat de salubritate RER Vest asigură, contra cost, transportul deşeurilor din construcţii, punând la dispoziţie şi containerele necesare. De altfel, oricine solicită o autorizaţie de construcţie e obligat să încheie un asemenea contract. Mulţi orădeni comandă însă cel mai mic container, iar dacă au mai multe gunoaie decât încap în el, le aruncă la marginea oraşului, clandestin.
În cazul lucrărilor care nu au nevoie de autorizaţie, orădenii pot scăpa de moloz fără nicio cheltuială! RER Vest şi Primăria au amenajat pe străzile Uzinelor şi Thurzo Sandor două centre de colectare separată, unde se pot preda gratuit 12 tipuri de deşeuri, inclusiv cele rămase din construcţii.
Dacă nu vor să apeleze nici la aceste centre, orădenii mai au o opţiune: pot duce molozul direct la Eco Bihor, administratorul singurei halde ecologice din judeţ, care le valorifică cu ajutorul firmelor de construcţii. Pentru o tonă de deşeuri, vor plăti doar 2,57 euro, adică 11 lei!
Jale în judeţ
În afara Oradiei, mizeria este şi mai mare. Pentru că nicio altă localitate din judeţ nu are centre de colectare separată, bihorenii ar putea să arunce legal deşeurile din construcţii doar dacă le-ar duce la Eco Bihor. Prea puţini fac, însă, acest efort. Preferă să le abandoneze pe la marginea localităţilor, profitând de dezinteresul primarilor faţă de acest subiect.
Din martie până în mai, comisarii Gărzii de Mediu Bihor au făcut controale în tot judeţul, tocmai ca să identifice aceste gropi de gunoaie clandestine, iar concluziile sunt ruşinoase: 96 de primării din totalul de 101 au pe teritoriul lor mormane de gunoaie! Drept urmare, comisarii au obligat toţi primarii să facă curăţenie şi majoritatea s-au conformat.
Curăţenie cu forţa
Pentru ca asemenea situaţii să nu mai apară, Prefectura şi Garda de Mediu Bihor au luat o măsură radicală. Vinerea trecută, prefectul Dumitru Ţiplea a transmis tuturor primarilor o adresă prin care le aminteşte că, potrivit Legii 211/2011 privind regimul deşeurilor, au obligaţia să asigure spaţiile necesare pentru colectarea deşeurilor.
"În consecinţă, până la finalul lunii iunie, autorităţile administraţiei publice locale din judeţul Bihor trebuie să asigure spaţii de depozitare dotate cu containere specifice fiecărui tip de deşeu, astfel încât să asigure populaţiei posibilitatea de a depozita selectiv şi gratuit deşeurile de altă natură decât cele menajere", spune prefectul Dumitru Ţiplea (foto).
Aşadar, peste o săptămână, toate oraşele şi comunele din Bihor ar trebui să aibă platforme în care cetăţenii să ducă deşeurile mari, din construcţii, textile sau periculoase, pe modelul celor amenajate de RER Vest la Oradea. Chiar dacă nu la fel de sofisticate, cele din judeţ vor fi, totuşi, un bun început pentru un Bihor mai curat.