Oradea ar avea serioase probleme în structura bugetului dacă grosul banilor, în loc să meargă spre investiţii, ar fi direcţionaţi spre activităţi cu rezultate cel puţin difuze. Sunt o sumedenie de exemple de localităţi în care administraţia nu are bani de salarii pentru angajaţi, dar aruncă sume importante pe paranghelii, beculeţe şi panseluţe. Pentru o comunitate sunt importante şi asfaltul şi parcul, şi infrastructura şi chermeza, cotează însă proporţia sumelor alocate.
Oricât ai vrea să ţii un echilibru între muncă şi distracţie se vor găsi oameni care nu văd mai departe de interesul personal şi cer ca în primul rând ei să fie beneficiarii investiţiilor. Ne plac evenimentele făcute de APTOR, dar ne plângem că acestea costă bani. De parcă ar veni cineva să facă pentru noi, orădenii, muncă voluntară.
Dacă vedem în ce s-au băgat banii, observăm că au putut să se bucure de ei şi iubitorii de jazz, şi cei de higheghe, şi cei de operă, şi copiii care şi-au văzut pe viu idolii. Ba mai mult, au fost acoperite preferinţele şi în funcţie de etnie, căci până la urmă banii la buget privin din impozitele tuturor.
Acum suntem nervoşi că Ryanair-ul, după ce a păpat subvenţia de 800.000 de euro, îşi ia tălpăşiţa. Dar orădenii care au călătorit prin Europa pe bani mărunţi au beneficiat la rândul lor de aceste subvenţii, la fel cum o fac zeci de mii de orădeni prin subvenţionarea transportului în comun!
Teatrele sunt subvenţionate, Filarmonica la fel, ce să mai spunem de muzee? Dacă nu sunt rentabile, le desfiinţăm numai pentru că există concetăţeni care nu apelează la ele? Şi care, pentru că stau într-o zonă cu străzi desfundate, cred că prioritatea zero este asfaltarea. Da, pentru ei asfaltarea e prioritatea zero, însă pentru cei care au asfalt altele sunt priorităţile. Cum îi împăcăm pe toți?
Acum apare la orizont un nou „front” unde, în timp, va trebuie să investim mai mulţi bani publici. De ceva vreme ne-am creat o echipă de baschet competitivă şi una de polo care nu ne face de ruşine în Europa. La ce baze sportive avem, cred că putem trece la etapa următoare: să investim mai mult în handbal şi în fotbal, ca măcar atunci când va fi noul stadion gata să fie şi o echipă măcar de Liga a II-a.
Oricât s-ar dezvolta oraşul, niciodată banii nu vor fi destui. Dar nici nu putem să renunţăm la micile bucurii ale vieţii pe ideea că banii ar fi putut fi folosiţi în altă parte.