La șase zile după alegerile parlamentare desfășurate pe 1 decembrie, Biroul Electoral Județean Bihor a comunicat oficial alocarea celor 4 mandate de senator și 9 de deputat pentru circumscripția electorală. Procesul-verbal al BEJ confirmă clasamentul deja cunoscut pe partide: PNL va avea în Bihor 5 parlamentari, UDMR 3, PSD 2, iar AUR, POT și SOS câte unul.

Potrivit datelor comunicate vineri de BEJ, pentru PNL Bihor au fost validate 2 mandate de senator.

Cel dintâi este „plin”, iar al doilea alocat prin redistribuirea în etapa a II-a, la nivel național, după un algoritm ce ține cont de așa numitul coeficient electoral al fiecărui partid (raportul dintre procentele obținute și numărul de alegători) și de resturile voturilor neutilizate după prima repartizare, la nivel județean, în fiecare județ.

Cele două mandate de senator PNL revin lui Ilie Bolojan și lui Gheorghe Bota.

Câte un mandat de senator revine în Bihor UDMR și respectiv PSD, amândouă prin redistribuirea la nivel național, beneficiari fiind Cseke Attila și respectiv Aurel Mohan.

Pentru un mandat plin de senator, în Bihor au fost necesare 64.795 voturi.

În ce privește Camera Deputaților, PNL va avea în Bihor 3 mandate de deputat, toate „pline”, corespunzător numărul de voturi obținute în scrutinul din 1 decembrie. Ele au fost repartizate pentru Arina Moș, Dumitru Țiplea și Călin Gal.

UDMR va avea în Bihor 2 mandate de deputat, ambele „pline”, pentru Szabó Ödön și Biró Rozália.

PSD și AUR primesc în județ câte un mandat de deputat, fiecare „plin”, pentru Corina Ene și respectiv Mihai Neamțu.

Tot câte un mandat de deputat a fost alocat, prin redistribuirea în etapa a II-a la nivel național, pentru POT și SOS România, beneficiari fiind Cristian Emanuel Cîmpan și respectiv Vlad Andrei Vida.

Pentru un mandat plin de deputat, în Bihor au fost necesare 27.817 voturi.

Amintim că în urma scrutinului parlamentar din 1 decembrie, în Bihor au fost consemnate următoarele rezultate:

Senat:

PNL - 101.994 voturi

UDMR - 62.857 voturi

PSD - 36.751 voturi 

AUR - 30.137 voturi 

POT - 10.781 voturi

SOS România - 9.987 voturi

USR - 6.673 voturi

Camera Deputaților:

PNL - 88.338 voturi

UDMR - 62.159 voturi

PSD - 36.415 voturi

AUR - 31.389 voturi

POT - 12.019 voturi

SOS România - 9.743 voturi

USR - 8.529 voturi

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!