Devenit deja, din 2015, o tradiţie, un curs despre etică şi integritate al Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, organizat în parteneriat cu Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Jandarmeria, şi susţinut de fundaţia germană Hans Seidel, a ajuns şi la Oradea, unde lectori şi colaboratori ai DGA se adresează, timp de trei zile, tinerilor elevi ai Şcolii de Pregătire a Agenţiei Poliţiei de Frontieră Avram Iancu.

Lecţii de anticorupţie

„Proiectul este adresat personalului MAI şi are ca obiectiv promovarea eticii organizaţionale şi integrităţii în rândul poliţiştilor, în scopul însuşirii de către poliţiştii aflaţi la început de carieră a cunoştinţelor şi abilităţilor necesare dezvoltării unui comportament adecvat în aplicarea legii”, a explicat unul dintre lectori, comisarul şef Dan Moldoveanu, din cadrul DGA.

Alături de acesta, vor mai vorbi despre integritate viitorilor poliţişti de frontieră şcolarizaţi la Oradea şi alţi „traineri”, precum comisarul şef Florin Şinca, generalul de brigadă (rez) Virgil Vochină, comisarul şef (rez) Dan Antonescu (fost criminalist, cunoscut din emisiunile TV despre crime celebre), dar şi civili precum jurnalistul Mircea Toma (fost la Academia Caţavencu, acum reprezentant al Asociaţiei Active Watch), care vorbeşte despre corupţia în rândul presei, precum şi despre relaţia dintre poliţist şi presă.

Despre „prima şpagă”

Potrivit comisarului şef Dan Moldoveanu (foto), cursurile despre etică şi integritate au fost urmate în anii 2015 şi 2016 de câte 500 de tineri şi viitori poliţişti, iar anul acesta, din motive de constrângeri financiare, de 300 de funcţionari MAI, iar ele au fost un succes. „Din 500 de participanţi la cursul de anul trecut, 15 au sesizat fapte de corupţie”, a argumentat ofiţerul, care a adăugat că o altă menire a iniţiativei DGA este că „vrem să-l alungăm pe Garcea”, adică îmbunătăţirea imaginii poliţistului în societate.

Moldoveanu s-a confesat afirmând că „ieri (n.r. – în prima zi din cele trei ale cursului) le-am vorbit (elevilor de la Şcoala orădeană de agenţi ai Poliţiei de Frontieră) despre prima şpagă. Nu le-am spus cum trebuie să procedeze, pentru că eu îmi doresc ca tinerii să înveţe singuri să pescuiască (n.r. – adică să se descurce), dar le-am subliniat cât de importantă este decizia şi reacţia la prima şpagă, indiferent că o vor refuza sau o vor lua”.

Fiecare cu preţul lui

Într-un moment de relaxare, probabil, ofiţerul a spus că în ceea ce-l priveşte, consideră că fiecare persoană trebuie să se întrebe care este „preţul său”, iar răspunsul personal este că propria conştiinţă ar valora un milion de euro, adăugând însă rapid că nu are cum să „se vândă” la acest preţ din simplul motiv că atribuţiile sale se rezumă la munca de prevenţie.

„Fiecare om are preţul său. Eu, de exemplu, aş greşi pentru un milion de euro, dar fiind ofiţer de prevenire, nu am cum să greşesc în această valoare”, a spus Moldoveanu.

Doar corupţie mică

BIHOREANUL l-a întrebat pe reprezentantul DGA câţi dintre cei 15 absolvenţi ai cursului de integritate au sesizat fapte de corupţie ale şefilor ierarhici, arătând că nu este totuna să sesizezi încercarea unui refugiat sirian, de pildă, care oferă unui poliţist de frontieră 100 de euro pentru a-l lăsa să treacă graniţa spre Vest sau să sesizezi încercarea unui chestor sau comisar şef ori chiar a unui secretar de stat sau ministru de a obliga un subordonat să comită o ilegalitate cu efecte de milioane sau zeci de milioane de euro.

Răspunsul? Tinerii poliţişti, căci acestora li se adresează cursul despre integritate, „nu vin în contact cu chestori sau comisari şefi”, ci cu ofiţeri inferiori, aşa că nu au cum să comită împreună cu aceştia acte de mare corupţie.

„Vă spuneam că acest curs se adresează tinerilor funcţionari aflaţi la început de carieră, ei nu se subordonează unor persoane foarte importante, şefii lor sunt şefi de birouri, şefi de posturi de poliţie, nu chestori sau comisari şefi. În cele 15 cazuri a fost sesizat un comportament neetic al unui superior. Era vorba de un poliţist din Bucureşti care depistase în trafic un utilaj neînregistrat, care nu are voie să circule pe stradă decât pe un trailer, şi i-a întocmit dosar penal, iar un coleg ofiţer i-a spus că s-a găsit tocmai pe ăla să-l facă, să-l amendeze, dar fără a-i cere să rupă dosarul. Au fost sesizaţi superiorii şi s-au luat măsuri”, a povestit reprezentantul DGA, adăugând că alt caz a fost al unui ofiţer care i-a cerut unui agent să amendeze o anumită firmă, dar respectivul subofiţer l-a refuzat, pentru că „ordinul era ilegal”.