Un bărbat din Bihor, fost pompier, a fost trimis în judecată sub acuza de trafic de influenţă, după ce s-a dat drept ofiţer SRI şi i-a cerut 10.000 euro unui orădean ca să-i „rezolve” angajarea în cadrul Serviciului Român de Informații. Escrocul, care se numeşte Ionel Iosif Gabor, este anchetat și pentru alte fapte similare.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, individul în vârstă de 47 ani se recomanda prin oraş ca fiind "Popa Ionel" de la SRI şi sub acest nume a intrat în discuţie, în iunie 2022, cu un orădean dornic să se angajeze în cadrul SRI.
"Popa" a susţinut în faţa noului său prieten că e coleg tocmai cu funcţionarii din comisiile de angajare, fără să le pomenească numele, şi a pretins că i-ar putea îndupleca să "îl angajeze în cadrul acestei instituţii, prin promovarea la anumite etape, în cadrul procedurii de încadrare, respectiv de evaluare psihologică sau medicală".
Escrocul a cerut pentru acest serviciu 10.000 euro, sumă din care a primit 9.150 euro, în aproximativ 7 tranşe. "Candidatul" a aşteptat în zadar să fie chemat la examen, iar când, într-un târziu, şi-a dat seama că a fost păcălit, l-a dat pe escroc pe mâna procurorilor.
Gabor, care a fost pompier în cadrul ISU Crişana până în 2010 şi locuieşte în Oradea fără forme legale, a intrat în anchetă în 2023, iar în toamna acelui an a şi fost arestat preventiv, măsură care a fost schimbată ulterior cu controlul judiciar.
Ancheta a fost finalizată săptămâna trecută, iar luni, dosarul lui Ionel Iosif Gabor a fost înaintat spre soluţionare la Tribunalul Bihor. Escrocul rămâne, însă, în atenţia procurorilor, căci din investigaţiile făcute a reieşit că a mai făcut şi alte victime, atât ca fals ofiţer SRI, cât şi ca fals ofiţer al Serviciului de Informaţii Externe. "Până şi familia sa credea că este ofiţer SIE. Şi-a fabricat inclusiv legitimaţii false", spun sursele BIHOREANULUI.
Cercetările în cazul "Popa Ionel de la SRI" au fost realizate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.