Dacă nu eşti rupt de realitate şi te interesează cum vei trăi în următorii (cel puţin) 4 ani în Oradea şi în Bihor, vânzoleala electorală nu te poate lăsa indiferent. Iar când auzi banalităţile şi prostiile debitate de cei mai mulţi candidaţi, n-ai cum să nu te revolţi, să te deprimi ori să te amuzi, depinde de conştiinţă, temperament, dispoziţie.
Majoritatea dintre ei fac "declaraţii de principii" de la roz la rogvaiv: vom face totul pentru cetăţean, transparenţi, numai cu dezbatere (un alibi că dacă prin absurd ar fi aleşi ar face doar "dialog"). Unii consideră că născarea în Oradea e sinonimă cu a fi buricul pământului, aşa că recită poezii paseiste despre Oradea de odinioară, a orădenilor de odinioară (aia jegoasă, cu hârtii şi pungi măturate doar de vânt, puţind a urină la fiecare colţ, cu clădiri părăginite, în beznă, cu boscheţi declaraţi monumente ale naturii şi băştinaşi la coadă la şomaj).
"Telectualii" verbalizează snob deziderate bovarice: teatrul să fie ca Globe din Londra, Filarmonica ca aia din Berlin, Sorbonica ca Oxfordu’! Idealiştii visează că, dacă vin ei la putere, pisicile comunitare vor împărţi cu vrăbiuţele, în pace şi-n porţii frăţeşti, lăpticul cumpărat de Primărie. Ecologiştii vor restaura Mama Natură, obligând fiecare orăşean să adopte câte-o păpădie. Pragmaticii vor face să nu mai fie denivelări în carosabil (eu cu ei votez!), dar comozii, să nu-i mai deranjeze niciun şantier. Nişte oameni noi vânează voturi pentru nişte traseişti, nişte oameni liberi sunt conduşi de-un lefegiu la stat.
În toată menajeria, viermuiesc însă două personaje care parcă fac eforturi să fie groteşti: Emilian Pavel, pretendent la Primăria Oradea, şi Ioan Mang, la Consiliul Judeţean. Ce-au putut spune săptămâna trecută cei doi e memorabil până şi prin lipsa de bun-simţ comun, elementar. Să zici, ca Mang, că ai modernizat drumuri, când de fapt ai astupat câteva porţiuni cu nişte "covoare asfaltice" peste fundaţiile nereparate, cam cum îşi acoperă pisica murdăria (ba şi cu suspiciuni că centimetrul de asfalt a "dospit" în deconturi, precum kilometrul de 800 de metri din Teleorman), să te lauzi că în 4 ani ai "făcut" cu bani de la toţi bihorenii două bazine de înot (deşi-s neterminate şi tichiile astea de mărgăritar) tocmai unde-a-nţărcat dracu’ Bălaia, să te făleşti că ai pornit Ecolectul după ce tot tu şi hoaverii tăi l-ai ţinut blocat până au ieşit licitaţiile cum trebuiau - asta înseamnă tupeu de mitoman.
Să te duci în şedinţa Consiliului Local şi să faci circ pentru că Primăria refuză un teren oferit de un cetăţean doar pentru a-şi creşte valoarea altui teren, ceea ce ar împinge oraşul la cheltuieli mult peste valoarea donaţiei, şi asta după ce 4 ani nu te-a văzut nimeni prin agora locală, ci doar pe terase cu amici din partide cică concurente - asta înseamnă nanism cerebral.
Campania electorală e un concurs de promisiuni pe care le-ar putea face, în realitate, orice orădean. Cum să le respecţi, cum să te ţii de cuvânt, asta nu le trece celor mai mulţi prin cap să spună, pur şi simplu pentru că n-au habar.