Cine învaţă, merită! Consiliul Local a aprobat marţi cu unanimitate de voturi ca un număr de 35 de elevi orădeni care au obţinut în anul şcolar 2014 - 2015 rezultate deosebite la olimpiadele naţionale să fie premiaţi de municipalitate cu câte 600 lei.
Prin rezultate deosebite se înţelege premiul I, II şi III, respectiv menţiune.
Conform raportului de specialitate anexat hotărârii de Consiliul Local lista olimpicilor a fost făcută în baza datelor comunicate de unităţile de învăţământ orădene.
Condiţiile pentru ca un elev să intre pe lista premianţilor sunt ca acesta să fie avut rezultate deosebite la olimpiadele naţionale organizate în perioada 2014 - 2015 de Ministerul Educaţiei Naţionale, care să şi semneze diploma acordată olimpicului.
Premierea olimpicilor orădeni va avea loc pe 7 octombrie, cu ocazia serii dedicate "Tinerelor talente" organizate în cadrul festivalului Toamna orădeană.