Decedat într-un spital din Amman, Iordania, în timp ce fugea de autorităţile române, controversatul om de afaceri Cătălin Chelu (medalion) era acţionarul majoritar al fabricii orădene Metalica, pe care a achiziţionat-o în urmă cu trei ani, cu cântec. El era dat în urmărire naţională după ce fusese condamnat pentru tentativa de mituire a fostului secretar de stat Dan Valentin Fătuloiu.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, vânzarea acțiunilor către Chelu s-a făcut în 2011, la iniţiativa celui mai important dintre cei 2.800 de acţionari, un alt personaj controversat, Gheorghe Vida, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie, care a convins un grup de acţionari care îl susțineau să vândă cele 53% dintre acţiuni către afacerist.

Tranzacţia a fost făcută fără ştirea celorlalţi acţionari ai fabricii, care au aflat de mişcare două luni mai târziu, la şedinţa AGA în care, ca proaspăt patron, Chelu a schimbat atât Consiliul de Administraţie, cât şi conducerea fabricii.

Cătălin Chelu a decedat pe 9 decembrie, în timp ce era dat în urmărire naţională, după ce, în luna septembrie, a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul "Mită la MAI", pentru tentativa de mituire a fostului secretar de stat în MAI Dan Valentin Fătuloiu. Chelu i-a promis un milion de euro ca să-i "rezolve" nişte dosare penale.

Apropiaţi ai acestuia spun că omul de afaceri, în vârstă de 47 de ani, avea probleme cardiace.

Fost preşedinte la Societatea de Investiţii Financiare Moldova, anul trecut, Chelu avea o avere estimată la 70 milioane euro şi era investitor activ pe piaţa de capital, prin casa sa de brokeraj City Invest Galaţi. El a fost, totodată acţionar la SIF-urile Oltenia, Banat-Crişana, Transilvania şi Muntenia.

Citiţi pe această temă şi articolul "Blat la Metalica: Câţiva "băieţi deştepţi" au jecmănit în stil mare fabrica de electrocasnice"