Curtea de Apel Oradea a respins, joi, recursurile formulate de omul de afaceri Ion Govoreanu, patronul lanţului de magazine Trei G, şi de cei doi directori ai săi împotriva măsurii arestării preventive luate, săptămâna trecută împotriva lor. Judecătorii nu au fost impresionaţi de declaraţiile afaceriştilor, cum că nu au de gând să se sustragă anchetei, şi au dispus continuarea cercetărilor cu ei arestaţi.

Govoreanu: "În ţara asta este un mediu de afaceri infect"

Curtea de Apel Oradea a judecat, joi, în mai puţin de o oră, recursurile împotriva măsurii arestării lui Ion Govoreanu, patronul lanţului de magazine Trei G, şi a oamenilor de afaceri Mihai Sorin Măgurean şi Viorel Claudius Ducica, acuzaţi de DNA că au prejudiciat statul cu aproximativ 15 milioane de euro.

Avocatul Gheorghiţă Mateuţ, apărătorul lui Govoreanu, a criticat încheierea prin care clientul său a fost arestat, arătând că judecătorii Tribunalului nu au motivat în niciun fel luarea măsurii. De asemenea, avocatul a comentat faptul că autorii evaziunii ficale, adică cei trei patroni ai firmelor fantomă, sunt cercetaţi în stare de libertate, în vreme ce Govoreanu, care e acuzat doar de complicitate, a fost trimis după gratii.

La rândul său, dându-i-se cuvântul, Govoreanu a solicitat să fie cercetat în stare de liberate deoarece are peste 400 de angajaţi care depind de el şi toţi banii lui sunt investiţi în România, deci nu s-ar pune problema că ar încerca să se sustragă şi să plece din ţară.

„Fac afaceri de 20 de ani şi de atunci nici măcar un concediu nu mi-am luat. În ţara asta este un mediu de afaceri infect, suntem trataţi ca nişte infractori în condiţiile în care nu am comis nicio faptă penală. Eu nu mi-am schimbat nici maşina în aceşti ani şi toţi banii mi i-am investit în România. Sunt indignat de ce mi se întâmplă!", a spus Govoreanu, încercând apoi să enumere afacerile sale de succes. A fost însă întrerupt sec de judecătoare, care i-a cerut să-şi spună punctul de vedere legat strict de problema arestării sale.

Prea-cinstiţii...

Şi ceilalţi doi afacerişti, Măgurean şi Ducica, „locotenenţi" de-ai lui Govoreanu, au cerut să fie cercetaţi în stare de libertate, motivând că ei sunt simpli angajaţi, care îşi pot justifica averile şi, deci, nu se pune problema să fi tras "tunuri" financiare.

Ducica a spus că trăieşte într-un apartament de bloc şi numai din salarii, iar Măgurean a arătat că singurele lui bunuri de valoare se rezumă la o casă cumpărată în 2006, pentru care încă plăteşte rate, şi la o maşină care nu e nouă. „Dacă aş fi avut venituri ilicite, nu se punea problema să mai plătesc rate", a spus Măgurean.

Procesul celor trei a durat mai puţin de o oră, după care completul a rămas în pronunţare. La ora 13, decizia a fost făcută publică: cei trei rămân în continuare în arest. Încheierea este definitivă, astfel că afaceriştilor nu le mai rămâne la dispoziţie decât să ceară eliberarea pe cauţiune sau sub control judiciar, în cadrul unui alt proces.

Evaziune de 15 milioane de euro

După cum se ştie, patronul lanţului de magazine Trei G, Ion Govoreanu, şi oamenii de afaceri Mihai Sorin Măgurean şi Viorel Claudius Ducica au fost arestaţi pentru 29 de zile, în noaptea de joi spre vineri, după dezbateri îndelungate care s-au întins până la ora 3 dimineaţa. Cei trei au fost prezentaţi instanţei imediat ce au fost reţinuţi de DNA, pentru o evaziune fiscală de 15 milioane de euro.

Alte trei persoane - Pop Emil Gavril, Mitu Constantin şi Marinela Triculescu - sunt cercetate în stare de libertate.

Potrivit DNA, Govoreanu era liderul grupării infracţionale, creând o adevărată "caracatiţă" prin care a reuşit să "fenteze" statul cu aproximativ 15 milioane de euro.
Ion Govoreanu este administratorul mai multor societăţi comerciale, iar în sarcina sa s-au reţinut infracţiunile complicitate la evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat şi spălare a banilor.

Măgurean Sorin Mihai şi Ducica Viorel Claudius, şi ei administratori ai mai multor societăţi comerciale, sunt acuzaţi de infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.