Situaţie fără precedent la Spitalul Municipal din Oradea: un muncitor cu atribuţii de gestionar care răspunde de magazia de materiale de curăţenie şi birotică acuză conducerea unităţii că îl obligă să lucreze în condiţii care îi periclitează sănătatea şi chiar viaţa, dar şi că din cauza stării proaste a depozitului materialele păstrate aici, în valoare de sute de mii de lei, se deteriorează. Culmea, acum tot el riscă să fie sancționat fiindcă a semnalat aspectele negative...

Intră apa

Angajat iniţial la Spitalul Municipal ca registrator pe o perioadă determinată de un an, iar ulterior ca lucrător comercial IV cu atribuţii de gestionar la magazie, funcţie pe care o ocupă de aproximativ un an, Cristian Marcel Goron a apelat la ajutorul BIHOREANULUI pentru a semnala ceea ce numeşte "delăsarea" conducerii Serviciului Administrativ al unităţii în ce priveşte activitatea de depozitare.

"În magazie se infiltrează apa şi prin acoperiş, şi pe sub uşă, fiindcă magazia este într-un loc mai jos faţă de restul platformei din curtea spitalului. S-au achiziţionat saci de nisip şi ciment, dar nu s-a turnat beton în jurul magaziei", a declarat Goron, invitând reporterul să filmeze în magazie.

Tot din cauză că spaţiile din jurul magaziilor nu sunt asfaltate, spune bărbatul, activitatea este îngreunată: "Când vin furnizorii să ne aducă produsele comandate, nu pot fi descărcate cu transpalet, pentru că pe jos e pietriş. Din aceeaşi cauză, infirmierele şi asistentele care vin să ia produse din magazie se mişcă greu şi strică cărucioarele".

Cod roşu de frig

Magazia este o încăpere scundă şi încă de la intrare gestionarul a pus un afiş ce avertizează că "În acest depozit este mai frig decât afară", îndemnând cu umor involuntar: "Vă rugăm să vă îmbrăcaţi corespunzător".

Uşa de acces în magazie, metalică, este "dublată" de o pătură cu rol "termoizolant", la fel şi ferestrele, iar în interior temperatura este egală cu cea de afară: minus 3 grade Celsius. Motivul? După cum afirmă muncitorul, astă-toamnă au fost montate două calorifere, dar unul nu funcţionează deloc.

Cel mai surprinzător, spune "ghidul" BIHOREANULUI, este că în magazie accesul se face prin uşi foarte scunde, de circa 1,5 metri, astfel că vizitatorul trebuie să se aplece şi să treacă cu atenţie dintr-o încăpere în alta, mai ales că şi spaţiile sunt cuprinse în întuneric, fiind iluminate deficitar.

"Ca Omul Păianjen"

Într-o altă magazie, spaţiul este mai generos, iar încăperea e chiar înaltă de 5 metri. "Problema e că trebuie să depozităm produse şi pe rafturile de sus, dar nu avem decât o scară de 2,5 metri instabilă, din aluminiu, aşa că trebuie să mă caţăr ca să ajung la ultimul raft. Ca Omul Păianjen. Am şi căzut de câteva ori, dar noroc că am numai 60 de kilograme şi nu mi-am rupt picioarele sau mâinile", zice magazionerul.

Goron afirmă că din 2018 a făcut mai multe referate prin care a cerut îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, iar şeful Serviciului Administrativ, Sorin Gherman, i-a promis acest lucru, dar nu s-a ţinut de cuvânt. De asemenea, s-a adresat şi fostului manager Dacian Foncea, şi celui de acum, Maria Silaghi. "Sper că doamna Maria o să facă ceva...", zice el. În caz contrar, bărbatul nu exclude să se plângă şi primarului Ilie Bolojan, iar dacă nici aşa nu obţine satisfacţie, atunci Ministerului.

Proiect oprit

Acuzat de indolenţă, şeful Serviciului Administrativ al Spitalului Municipal, inginerul Sorin Gherman, a confirmat că subalternul său i-a înaintat referate pentru renovarea magaziilor, ceea ce se şi planificase în 2018, în baza unui proiect care, însă, a trebuit să fie amânat.

"Am făcut un proiect pentru renovarea magaziei, dar a fost oprit pentru că urmează să fie implementat proiectul de reabilitare termică al întregului spital, proiect în valoare de 7 milioane euro, şi n-am vrut să se suprapună lucrări. I-am oferit dlui Goron un alt spaţiu pentru magazie, dar n-a acceptat. I-am amenajat birou încălzit, cu mobilier, cu tot ce trebuie, inclusiv cu grup sanitar propriu, doar duş nu i-am amenajat, dar nici nu avea nevoie. Deci nu e adevărat că nu l-am ascultat sau că nu am dat curs solicitărilor pe care le-a făcut", spune Gherman.

Pe de altă parte, şeful Serviciului Administrativ susţine că Goron exagerează mult "suferinţele" care i-ar fi pricinuite de temperaturile mai scăzute din magazii: "Cea mai mare parte a timpului o petrece în birou. În magazie activează cel mult 10% din durata zilei de lucru, când primeşte sau eliberează diferite materiale".

Vinovat de... indisciplină

Managerul Spitalului Municipal, Maria Silaghi, confirmă la rându-i că magazionerul i-a înaintat un memoriu, cerând, însă, în primul rând, să-i fie majorat salariul de doar 1.663 lei net (puţin peste 2.000 lei brut). "Dânsul s-a plâns că are diplomă de economist, dar eu ce să fac dacă s-a angajat ca magaziner?", spune Silaghi.

Pe de altă parte, aceasta confirmă că magazia "funcţionează în spaţii necorespunzătoare", dar adaugă că "situaţia nu este chiar aşa cum spune dânsul, dânsul are totuşi un birou propriu unde lucrează, nu lucrează în frig". "Spitalul va face investiţii şi pentru magazie, dar în acest moment nu sunt prioritare comparativ cu alte nevoi. Resursele spitalului sunt limitate, iar prioritar e pacientul", mai spune managerul.

Culmea ironiei, încheie directoarea, e că deşi o parte din nemulţumirile magazionerului sunt întemeiate, acesta va fi trimis în faţa comisiei de disciplină a spitalului. "Noi nu avem nimic de ascuns, dar nici nu este normal să cheme cineva un jurnalist să filmeze prin spital fără să anunţe conducerea. Dacă mâine-poimâine s-ar întâmpla aşa ceva şi la prosectură sau într-o sală de operaţie?...".

UPDATE:

La două zile după apariţia articolului, magazionerul Cristian Marcel Goron a scris BIHOREANULUI că în urma demersului pe care l-a făcut public, conducerea Spitalului Municipal a luat măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiile sale de muncă.

"Am altă locaţie, încălzită, spaţiu mare şi s-a aprobat achiziţionarea unor platforme cu scări pentru cele doua magazii", a transmis, joi, angajatul spitalului.