Consiliul Local Oradea, reunit joi în ședință ordinară, a aprobat cu unanimitate de voturi și fără comentarii modificările aduse regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes local.

Bani pentru ONG-urile din ZMO

Potrivit normativului, începând cu viitoarea sesiune vor putea depune proiecte pentru finanțări de la bugetul orădean inclusiv ONG-urile din Zona Metropolitană Oradea, cu condiția ca acțiunile finanțate să se desfășoare în Oradea.

Conform articolului 30 din regulament, vor putea fi selectate pentru acordarea de finanțări doar programele sau proiectele ale căror solicitanți au sediul, domiciliul sau filiala în Oradea sau în Zona Metropolitană Oradea. 

Articolul exclude însă de la finanțare proiectele care presupun „activități care nu au loc pe raza municipiului Oradea”. Excepție vor face „proiectele din domeniul sportului, pentru care sunt eligibile acțiunile/activitățile de participare la competiții sportive oficiale”. Altfel spus, ONG-urile din ZMO care susțin activități sportive vor putea solicita finanțări de la bugetul local pentru deplasări la competiții organizate în alte orașe.

Alte modificări 

De asemenea, ONG-urile vor putea să redistribuie, în cadrul diferitelor cheltuieli din proiect, un procent mai mare din suma totală, adică maximum 15% față de 10% cât a fost până acum. 

Modificările aduse regulamentului mai prevăd și obligativitatea ca dovada cofinanțării proprii prezentate de ONG să se facă printr-un extras de cont emis cu cel mult 30 de zile înainte de depunere.

În plus, normativul prevede expres dreptul comisiei de selecție a proiectelor de a reduce valoarea finanțării solicitate, în funcție de relevanța cheltuielilor propuse. Măsura este menită să permită finanțarea unui număr mai mare de proiecte.

Modificările proiectului au fost formulate de Direcția Economică a Primăriei Oradea, pe baza experienței din anii anteriori, pentru a crește transparența și atractivitatea programelor de finanțare.

De altfel, proiectul de regulament a fost supus consultării publice timp de o lună, începând din 15 septembrie, și discutat cu reprezentanții ONG-urilor interesate în cadrul unei întâlniri desfășurate pe 16 octombrie în sala mare a Primăriei Oradea.

O jumătate de milion de lei

În urma sesiunii de apel de proiecte derulate în primăvara acestui an, Primăria Oradea a alocat 500.000 lei pentru finanțarea activităților propuse de 18 ONG-uri.

Valoarea cererilor depuse s-a ridicat la 1,4 milioane lei, de aproape trei ori mai mult decât suma alocată de la buget.

Cea mai mare sumă, de 161.000 lei, a fost alocată celor patru proiecte depuse pe domeniul sport, unde, de exemplu, cluburile Redpoint Archery Oradea şi Progress Oradea au obţinut fiecare câte 50.000 lei pentru organizarea campionatelor naţionale de tir cu arcul, respectiv de atletism.

Proiectele de tineret aprobate au primit o finanţare totală de 104.800 lei, din care cea mai mare sumă a revenit Clubului de Alpinism şi Speologie Sportivă şi Industrială Montana, pentru organizarea de activităţi de terapie prin căţărare (64.250 lei).

În domeniul cultural, a fost aprobată cofinanţarea celei de-a 31-a ediţii a concertului rock comemorativ Give Peace a Chance – Hiroshima (45.400 lei).

Vezi mai jos regulamentul privind acordarea de finanțări pentru ONG-uri:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!