Controalele făcute joi de comisarii de la Protecţia Consumatorilor Bihor în complexul comercial Lotus Center au dus la închiderea temporară a cinci localuri din totalul de nouă controlate, şi la amenzi de aproape 200.000 de lei, informează un comunicat transmis de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor.

Două din cinci, redeschise

Potrivit şefului CJPC Bihor, Giani Bura, cei cinci operatori economici care au fost nevoiţi să sisteze activitatea au fost SC Set Corporation SRL (Mesopotamia), SC Restaurant Wei SRL (Restaurantul Chinezesc), SC Paste Cucina Bogdan SRL (Tratoria 5 Minuti), SC Saint Jaques SRL (Kokolosh) şi SC West Burger Grill SRL (American Grill).

"În mare parte, companiile sunt în curs de îndeplinire a măsurilor complementare dispuse, la operatorii economici SC Set Corporation SRL (Mesopotamia) şi la SC Paste Cucina Bogdan SRL (Tratoria 5 Minuti), fiind remediate cu celeritate deficienţele, astfel încât la re-controlul desfăşurat pe data de 17.03.2023, comisarii bihoreni au constatat aducerea la conformitate a unităţilor", se arată în comunicatul CJPC Bihor.

Astfel, cele două localuri au putut să se redeschidă vineri.

Pe lângă cele cinci, au mai fost controlate de comisarii OPC localurile administrate de firmele SC Lara Delice SRL, SC Noodle Pack SRL, SC US Food Network SA (KFC) şi SC Pastemat SRL (Dabo). Și aici au fost găsite deficiențe, însă nu atât de grave ca în cazul celor 5 închise.

Mizerie şi produse expirate

Problemele pe care comisarii le-au găsit în timpul tuturor controalelor au fost produse expirate sau pentru care nu se cunoaşte data limită de consum, produse cu starea termică modificată sau ţinute la temperaturi nerecomandate, folosirea unor preparate fără elemente de identificare-caracterizare, vitrine şi spaţii de depozitare murdare, cu praf, rugină şi alte mizerii, preparate culinare sau materii prime depozitate în frigidere pentru băuturi, veselă din plastic şi ustensile cu mânere de lemn sau plastic ori băuturi răcoritoare şi ape depozitate direct pe jos.

De asemenea, s-au mai găsit pardoseli insalubre, preparate depozitate la temperaturi neadecvate şi coşuri de gunoi fără capace ţinute în zonele de preparare a produselor alimentare.

CJPC Bihor a făcut publice şi fotografii surprinse în localurile controlate, dar şi din cele două restaurante care vineri s-au redeschis.

"Vom continua"

Pe lângă măsura de oprire temporară a celor cinci localuri, echipele de control au mai dat 3 avertismente, 16 amenzi în cuantum de 190.000 de lei şi au oprit definitiv de la comercializare produse alimentare neconforme în valoare de 39.000 de lei.

"Verificările s-au derulat în cadrul campaniei Academia Comisarilor - în care sunt implicaţi tinerii noştri colegi - şi au urmărit modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu. Comisarii CJPC Bihor vor continua acţiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor şi, aşa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancţiuni contravenţionale complementare",  a mai transmis CJPC Bihor.

Acţiunea de joi a fost coordonată de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Sebastian Hotca, prezent la Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!