La începutul lunii februarie, o ştire din Cehia făcea înconjurul lumii: aproape peste noapte, nişte castori construiseră un baraj pe care autorităţile se chinuiau de luni bune să-l autorizeze. Ce dovadă mai bună că "inginerii naturii" ştiu ce au de făcut?

Oradea are ocazia să se laude şi ea că este gazdă bună pentru simpaticele mamifere semi-acvatice. O familie de castori s-a stabilit în oraş, demonstrând că râul ce străbate oraşul este curat. Totuşi, autorităţile sunt îngrijorate de efectele convieţuirii cu aceste animale şi vor să le mute. Rămâne de văzut dacă nu cumva castorii vor găsi drumul înapoi...

Animale teritoriale

Specie dispărută din fauna României de aproape 200 de ani, din cauza braconajului, castorii au reapărut în ţara noastră întâi prin relocare. Începând din 1998, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Braşov a adus exemplare din Germania pe albiile râurilor Olt, Mureş şi Ialomiţa, iar de acolo "inginerul râurilor" a ajuns şi în Delta Dunării.

În Oradea, castorul a fost observat în 2019, după ce a venit, cel mai probabil, de pe râul Tisa, din Ungaria. De ce migrează castorii nu e greu de înţeles: sunt animale monogame şi teritoriale, iar când masculul şi femela ajung la maturitate sexuală îşi caută un loc al lor. 

O familie de castori ocupă un teritoriu de un kilometru, pe un curs de apă, dacă are suficientă hrană. Dacă nu, se poate întinde până la chiar 7 kilometri, iar pe teritoriul ocupat nu va tolera alt cuplu. 

Falsă problemă

Până în iarna aceasta, în Oradea, castorii, de altfel animale nocturne, au fost observaţi doar sporadic, dar de câteva luni prezenţa lor este greu de ignorat. Zeci de copaci de pe malurile Crişului, îndeosebi în aval de Podul Centenarului, au fost roşi de simpaticele mamifere, făcându-i pe unii orădeni să se întrebe dacă vor mai rămâne arbori în lunca râului.

Primăria a reacţionat în faţa acestei situaţii şi a organizat o şedinţă tehnică cu reprezentanţi ai asociaţiilor de mAndrei Togorediu, ai Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri şi ai Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, pentru a căuta soluţii astfel încât castorii să nu producă daune luncii râului şi în acelaşi timp să rămână în siguranţă, dat fiind că sunt protejaţi de lege.

Specialiştii nu cred, însă, că orădenii au motive de îngrijorare. "Oradea are cel mult o familie de castori, probabil venită din aval, pentru că în zona Sântandrei prezenţa lor a fost sesizată de cel puţin 10 ani. Această familie nu va face atât de multe pagube încât să ne îngrijorăm. Şi nici nu este de aşteptat să crească numărul castorilor din Oradea, pentru că puii vor pleca, în căutarea propriului lor loc de trai", spune ecologistul Andrei Togor (foto), de la asociaţia Aqua Crisius. Cel mai probabil, vor merge departe de oraş, dat fiind că şi în zona Fughiu există deja alte familii de castori.

Familia va creşte! 

Cel mai probabil, castorii din Oradea s-au pus acum pe ros pentru că, după ce au tatonat oraşul, acum au decis să rămână aici. Au nevoie de crengi pentru a-şi pregăti vizuina, în care vor intra, fără dubiu, prin apă. Aşadar, nu este exclus ca rozătoarele să-şi pregătească şi un baraj, care să mascheze intrarea. 

"Cel mai probabil, castorii noştri îşi construiesc acum un baraj undeva. Nu au încă pui, dar probabil urmează", zice şi Andrei Acs (foto), de la Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă. 

Unde va fi amplasat barajul şi cât de mare va fi, este greu de spus. Cert este că "inginerii naturii" s-ar putea să intre în conflict cu cei ai ABA, care au anunţat că vor dezafecta orice barieră în scurgerea Crişului, pentru a evita riscul de inundaţii. 

De la chili la relocare

În loc să gonească castorii, orădenii ar trebui să fie mândri că s-au stabilit în oraşul lor. "Înseamnă că starea ecologică a Crişului Repede este bună", spune Acs. "Câţi oameni pot spune că pot vedea în centrul oraşului castori? Ar trebui să ne bucurăm de biodiversitatea locală", zice şi Togor.

Totuşi, autorităţile caută în continuare măsuri anti-castori. Primăria vrea să monteze manşoane de tablă în jurul puieţilor recent plantaţi pe malurile Crişului şi va stropi arborii maturi cu o soluţie pe bază de chili, care să ţină rozătoarele la depărtare. 

În acelaşi timp, municipalitatea ia în calcul şi o soluţie radicală. "Suntem în discuţii cu un prestator care să preia acţiunile care au ca finalitate mutarea castorilor spre Sântandrei", a declarat Octavian Haragoş, purtătorul de cuvânt al Primăriei. 

Greu de crezut, însă, că, odată relocaţi, castorii nu vor reveni în oraş. Până la urmă, au tatonat suficient Oradea şi au decis deja că le place aici...


VOCEA STRĂZII
Credeţi că autorităţile ar trebui să ia măsuri vizând familia de castori care trăiesc în Oradea?

Ar trebui relocaţi în aval de Oradea. Poate le place mai mult Crişul Repede din Ungaria şi nu mai rod copacii de pe malurile noastre.

Adriana

Dacă nu se vor lua urgent măsuri, vom rămâne fără copaci! Deja sunt mulţi copaci distruşi pe malurile Crişului şi tot noi ne vom plânge.

Cosmin 

Da, autorităţile ar trebui să ia măsuri, dar pentru protejarea castorilor. În principal, să-i lase în pace şi să nu-i deranjeze.

Robert Balog

Castorii sunt ocrotiţi prin lege şi sper că vor fi protejaţi şi la noi. Nu cred că produc atât de multe daune încât să luăm măsuri împotriva lor.

Anonim

Ceva ar trebui făcut, până mai avem copaci pe malurile Crişului. Când vor fi toţi puşi la pământ, o să ne pară rău că nu am acţionat.

Andreea

Castorii trebuie lăsaţi în pace, pentru că nu deranjează pe nimeni. Nu cred că o familie de castori va distruge oraşul.

Simona Man

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!