Pe rectorul Maghiar nu-l poţi judeca dintr-un singur punct de vedere. Cei care zic că a făcut lucruri bune au dreptate, la fel cum cei care-l consideră vinovat nu greşesc deloc. Cel mult poţi pune în talgere relele şi bunele, să vezi în ce parte se înclină balanţa.
Numai că în viaţă, bunele cu relele nu se pot compensa. Păstrând proporţiile, şi Ceauşescu a făcut blocuri, iar Hitler autostrăzi, dar asta nu înseamnă că per ansamblu au fost băieţi buni.
Nu cred nici în meritul său de a transforma micul Institut Pedagogic într-o Universitate-mamut. Mă enervează la marii oameni de afaceri prostul obicei de a se lăuda cu numeroasele locuri de muncă create. Un întreprinzător, când se apucă de un biznis, în primul rând se gândeşte cum să obţină profit, nicidecum cum să angajeze mulţi oameni.
Aşa şi Unchiul, a avut nevoie de o Universitate uriaşă să-şi poată face copiii decani şi rectori, să pună şefi toate nulităţile care aveau norocul să-i fie fini şi lingăi, nicidecum să asigure condiţii de studii pentru tinerii amărâţi din Sălaj şi Satu Mare.
Unchiul a inventat peste noapte mii de studenţi fictivi, iar pentru asta trebuie să plătească, chit că mulţi absolvenţi, la ce cunoştinţe posedă, tot în rândul studenţilor fantomatici ar putea fi încadraţi. Mult mai grav, a făcut din tractorişti profesori universitari, o grămadă de oligofreni au ajuns doctori, iar dintre pupincurişti s-au selectat mulţi şefi de catedre. Acolo s-a dus bruma de onorabilitate a Universităţii, şi nu atunci când s-au eliberat diplome false unor broscari mafioţi!
Nu cred că Unchiul va ajunge să facă puşcărie, şi nici nu-i doresc. Pentru el pedeapsa cea mai mare e că toţi lăudătorii săi l-au abandonat. În frunte cu neplăcutul specimen Ifrim, pe care el l-a inventat, primind drept răsplată un cuţit în spate.
Marea vină a Unchiului e că s-a crezut Dumnezeu. Iar un om bisericos ca el trebuia să ştie că o asemenea blasfemie nu rămâne nepedepsită.