Sportivii bihoreni s-au întors cu opt medalii de la înrecerile ediției din acest an a Cupei României la box pentru cadeți, competiție care a fost găzduită zilele trecute de Drobeta Turnu Severin.

În premieră la această competiție, județul Bihor a avut un nou club pugilistic, recent înființat, Clubul Sportiv Benea Oradea. În afară de acesta, au mai participat din Bihor sportivi de la Crișul Oradea și Basti Box Salonta.

Întrecerile din Mehedinți au avut loc în perioada12-17 aprilie, la acestea luând startul 190 de tineri pugiliști proveniți de la 48 de cluburi din întreaga țară.

CS Benea Oradea, care-l are ca antrenor pe Viorel Crăciunea, de la Gym Mar Strng, și-a făcut debutul în competiții cu sportivul Raul Benea, cel care a participat la categoria 46 kg, categorie la care au luat startul 16 sportivi. Acesta a avut însă o evoluție foarte bună, reușind să ajungă până în finală, după ce a trecut de trei adversari. În primul meci, el a trecut de Alex Niculaie de la Petrom Ploiești, pe care l-a întrecut la puncte. Apoi, în turul următor l-a avut ca adversar pe Gabriel Petrache de la Steaua, sportiv pe care l-a învis prin RSC. În semifinale, Raul Benea a boxat cu reprezentantul gazdelor Nicolas Grecu, sportiv pe care l-a învins cu greu, pentru ca în finală să dea de Eduard Petrea de la Năvodari, în fața căruia a cedat la puncte. Acesta din urmă este însă campion la mai multe discipline sportive.

Raul Benea s-a clasat, astfel, pe locul II și a cucerit medalia de argint, și a fost selectat la lotul național de cadeți de la Ploiești, de către antrenorul emerit Titi Tudor.

Conform antrenorului Viorel Crăciunea „Raul este elev la LPS Bihorul, în clasa a V-a, se pregătește în colaborare cu CS AF 64, reprezentat de antrenorul de krav-maga Cristian Pașca).

Trei medalii pentru Crișul, patru pentru Basti Box

La rândul său, clubul Crișul Oradea a participat la întrecerile Cupei României de box pentru cadeți cu șapte sportivi, care au reușit să-și adjudece trei medali.

Nikos Petrachi (la categoria 40 kg) și Cătălin Marc (la 75 kg) s-au clasat pe locul II, cucerind și ei medaliile de argint, iar Adrian Mustea a terminat pe poziția a III-a, întorcându-se cu medalia de bronz.

Antrenorii pugiliștilor de la Crișul Oradea sunt Mihai Miklos (antrenor emerit) și Ionel Oșvat.

Cei de la CS Basti Box Salonta au participat cu șase sportivi și și-au adjudecat patru medalii, două de argint și două de bronz. Astfel, Darius Sorin Stegari (la categoria 44 kg) a ocupat locul II, el primind însă și cupa „pentru recunoaștere și fair-play”. Tot al doilea și medaliat cu argint a fost și Iosif Cătălin Bordaș (la categoria 54 kg). Pe locul III și în posesia medaliilor de bronz au intrat Ciprian Daian Gogan (la 40 kg) și Mark Levente Chirică (la 63 kg). 

Sportivii de la Basti Box au fost însoțiți la această competiție de antrenorii voluntari Ioan Forian și Adrian Mărcuț.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!