Judoka de la LPS-CSS Bihorul Oradea s-au numărat printre protagoniştii întrecerilor Finalei Campionatului Naţional de judo pentru juniori (U21), competiţie care s-a desfăşurat, sâmbătă şi duminică, în Sala Polivalenta din Drobeta Turnu Severin.

Ediţia 2019 a acestei finale a reunit la start 250 de sportivi, proveniţi de la peste 40 de cluburi din întreaga ţară.

Tinerii sportivi de la LPS-CSS Bihorul au avut o comportare foarte bună, ei reuşind să cucerească 8 medalii: 3 au fost de aur, 2 de argint şi 3 de bronz.

Principalii performeri ai delegaţiei orădene au fost: Sarolta Lungu (70 kg), Adrian Olaru (73 kg) şi Alex George Creţ (90 kg), care în urma unor "evoluţii foarte sigure", după cum a apreciat antrenorul Emil Morar, au devenit campioni naţionali de juniori.

De asemenea, rezultate bune au obţinut şi: Bianca Suciu (+78 kg) şi Tudor Blahuţa (100 kg), care au cucerit medaliile de argint, devenind vicecampioni naţionali.

La rândul lor, Carina Jurca (+78 kg), Alexandru Popa (60 kg) şi David Fodor (81 kg) s-au clasat pe locul III, obţinând medaliile de bronz.

Deşi nu s-au clasat pe podium, totuşi, comportări bune au avut şi Robert Boldiş (66 kg) şi Darius Mudura (81 kg), care au ocupat locul 5, după ce au pierdut, din păcate, atât în semifinale, cât şi în finalele mici.

Toate aceste rezultate au adus un bilanţ foarte bun al sportivilor de la LPS-CSS Bihorul Oradea, pregătiţi de prof. Olimpia Ianc (la feminin), Alexandru Goncearenco, Dan Fasie şi Emil Morar (la masculin).

De subliniat sunt evoluţiile celor trei proaspeţi campioni naţionali de juniori. Adrian Olaru a cucerit aurul într-o categorie superioară de greutate, la 73 kg, după ce el a fost recent câştigător al titlului de campion naţional de seniori la 66 kg.

Alex George Creţ a devenit liderul categoriei 90 kg şi la juniori, tot cu victorii categorice repurtate la ippon în toate meciurile, după alte două titluri cucerite anul acesta la cadeţi şi tineret, precum şi la două Cupe Europene de Cadeţi (la Zagreb şi Teplice).

De asemenea, Sarolta Lungu a devenit campioană naţională de junioare, deşi ea are doar 15 ani, iar în finală învins o sportivă foarte valoroasa de la Craiova.

"Cu puţină atenţie, bilanţul orădenilor putea fi şi mai bun în condiţiile în care şi David Fodor şi Robert Boldiş nu greşeau în semifinale", după cum a mai declarat antrenorul Emil Morar.