Centrul orașului a devenit instagramabil, iar acum edilii încep să se uite și la periferie. Au început prin crearea unor centre de cartier, prin Rogerius, Nufărul și Ioșia. Apoi au reamenajat intrările în oraș, dinspre Băile Felix și Arad. Bănci în fața blocurilor, linii de tramvai înierbate, spații verzi dichisite...
Acum, că s-a dat drumul la anveloparea gratuită a blocurilor, de fapt cu bani de la Guvern și U.E., Primăria insistă tot pe zonele de la ”strada mare”, în Nufărul și Cantemir. Așa că cine vine în urbea noastră doar în tranzit, sigur va pleca cu impresii de neșters.
Și localurile din Centru sunt abundente, numai că din păcate ele merg bine doar în sezon. Iar spațiile comerciale goale din buricul târgului arată că, totuși, ceva nu e în regulă. Nimeni nu contestă că, față de acum 15 ani, Oradea este un oraș mult mai viu, dar e departe de tumultul din Cluj și Timișoara.
La nivelul la care a ajuns urbea acum, pentru a face saltul la statutul de oraș premium îi lipsește ceva. Mai mult tineret, universitate mai performantă, salarii mai mari, firme cu tehnologii de vârf. Primăria poate pune la dispoziție terenuri pentru investitori, dar niciodată nu vor veni cei care nu găsesc mână de lucru calificată. Așa că degeaba ne învârtim în jurul cozii, totul pornește de la calitatea universității.
Din păcate, se pare că Sorbonica nu mai poate fi reformată și faraonii care s-au eternizat la conducerea ei vor pleca abia atunci când copiii lor vor fi eligibili să le preia demnitățile, după bine cunoscutul model nord coreean.
În acest timp, Primăria investește în infrastructura universitară, deși teamă mi-e că strică orzul pe gâște. Mai bine s-ar orienta să investească într-un centru universitar alternativ sau să facă o conexiune cu Babeș Bolyai de la Cluj, pentru că, oricât de patrioți locali am fi, o diplomă de la UBB are altă greutate.
Un lucru e cert, încet-încet Oradea începe să-și atingă limitele creșterii, iar dacă strategii din vârful ierarhiei administrative nu găsesc soluții urgente pentru viitor, s-ar putea să pierdem din avânt și să ne consolăm cu un statut de pol minor de dezvoltare.