Oradea va avea nu mai puţin de şapte reprezentanţi în echipa naţională U19 la polo a României la Campionatul European programat la Alphen, în Olanda, în perioada 11-18 septembrie.
Cei şapte tineri poloişti orădeni, care vineri vor pleca împreună cu lotul naţional spre Olanda sunt: Bogdan Remeş, Viktor Kovats, Istvan Szabo, Antonio Alexandrescu, Raul Gavriş, Cristian Dobre şi Andrei Drăghici. De asemenea, din staff-ul tehnic, condus de antrenorul Eduard Andrei, mai face parte un orădean, antrenorul secund Gheorghe Dunca. Celălalt secund este Florin Turcu.
La Campionatul European din Olanda, echipa U19 a României face parte dintr-o grupă cu Spania, Slovacia şi Olanda, iar în prima confruntare, duminică, va întâlni Spania.
În ceea ce-i priveşte pe cei şapte tineri jucători orădeni, dacă Remeş, Kovats şi Szabo fac parte din lotul echipei CSM Digi încă de anul trecut, pentru noul sezon, şi Raul Gavriş şi Cristian Dobre au fost cooptaţi în lotul lărgit al vicecampioanei Românei.
Crescut şi format la CS Crişul Oradea, Antonio Alexandrescu va pleca însă în Grecia, la echipa Ydraikos Atena, iar Andrei Drăghici la Sportul Studenţesc.