Campioană a Europei la nivel de cluburi, formaţia AEK Oradea ar putea să îşi apere titlul continental la minifotbal pe teren propriu! Managerul echipei, Spiros Baltsavias, a depus candidatura pentru organizarea turneului final al celei mai prestigioase competiţii inter-cluburi la minifotbal, adică EMF Champions League 2023.

„Ne duelăm cu Sofia, Rimini și Dubrovnik pentru organizarea turneului final Champions League la care vor participa în premieră 32 de echipe. Competiția se va desfășura în perioada 14-17 septembrie 2023 și tot atunci va fi și turneul final la masters. Peste 50 de echipe din toată Europa ar urma să vină la Oradea. Intenționăm să construim un stadion mobil cu 2-3.000 de locuri care să fie amplasat în parcarea unui mall, iar terenul secundar va fi la Baza Tineretului. Consider că avem șanse reale să primim organizarea. Ar fi extraordinar și, totodată, o bună promovare a orașului Oradea, având în vedere numărul mare de echipe și suporteri care vor veni în aceea perioadă aici”, a declarat managerul echipei AEK Oradea, Spiros Baltsavias.

Reamintim că formaţia orădeană de minifotbal s-a încoronat „Regina Europei” în 2022, când a câştigat Champions League în Muntenegru.

Pe plan intern s-a stabilit, la Adunarea Generală a Federaţiei Române de Minifotbal, care a avut loc la Sibiu, calendarul din acest an a competiţiilor interne.

Conform lui Spiros Baltsavias, turneul final al Campionatului Național va avea loc la Bistrița în perioada 28-30 iunie şi va reuni 32 de echipe. 16 dintre acestea vor obţine calificarea în mod direct, „prioritate urmând să aibă primele 16 județe care au înființată asociație județeană de minifotbal”. Celelalte 16 echipe vor fi desemnate după două turnee regionale, programate în perioada 7-9 iunie, la Cluj-Napoca pentru zona Vest și la Iași pentru zona Est. 

La turneele regionale vor participa câte 24 de echipe, iar primele 8 se vor califica la turneul final de la Bistrița. Judeţul Bihor va avea dreptul să înscrie două echipe direct la turneul final dacă Asociaţia Judeţeană vă fi constituită la timp. Dacă nu, vor putea fi înscrise în calificările de la Cluj-Napoca.

Cât priveşte Cupa României, turneul final din acest an va avea loc în perioada 7-9 iulie la Sibiu. În Cupa României, judeţul Bihor va putea participa cu cinci echipe.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!