O candidatură pentru titlul de Capitală Culturală Europeană te scoate în faţă. O reuşită te face deja extrem de vizibil. Are oare Oradea argumente ca peste 5-10 ani să încerce să ajungă precum Sibiul sau Timişoara?
În ce priveşte infrastructura culturală, stăm bine, iar viitorul apropiat va mai aduce plusuri în acest domeniu. Infrastructura muzeală este printre cele mai mari şi moderne din ţară, cu muzee unice, cum este cel Art Nouveau sau al Masoneriei, cu sinagogi transformate în spaţii de cultură. Iar după lupta dusă pentru stabilirea noului sediu al Muzeului Ţării Crişului, ne-am trezit cu două muzee mari şi late în loc de unul.
Noul Centru Cultural care se prefigurează, cu o sală de peste 1.000 de locuri, va satisface pofta iubitorilor de folclor sau va deservi activitatea Filarmonicii. Teatrul, după ce presiunea pe Sala Studio a scăzut odată cu intrarea în circuit a Sălii Transilvania, are şi el alte posibilităţi de dezvoltare.
Minunatul complex de la fostul cinema Libertatea, cu sălile sale somptuoase, dacă reintră în circuitul artistic, poate fi atât Teatru gazdă pentru trupele aflate în turnee, cât şi un loc suplimentar pentru actorii orădeni, de limbă română şi maghiară.
Noua galerie de artă pusă în inima oraşului va da un plus vieţii culturale orădene. Parafrazând o butadă de pe vremuri, care se referea la cinematografia românească, la capitolul cai stăm bine, mai urmează să facem progrese şi în domeniul călăreţilor.
În mod normal, infrastructura atrage dezvoltarea actului artistic, numai că asta nu se poate face după ureche, ci pe baza unor proiecte manageriale profesioniste. Se vor încumeta actualii edili la aşa ceva, unde e nevoie nu doar de bani, ci şi de ştiinţă?